Din postura sa de parlamentar, fără obligaţii administrative, precum cele ale primarilor şi preşedinţilor de CJ ai PNL, senatorul Cristian Bodea cere un partid unit în jurul lui Crin Antonescu. Pe Bodea îl deranjează vocile care îl contestă acum pe Crin Antonescu, o dată partidul ieşit de la guvernare. Într-o scrisoare deschisă adresată partidului, intitulată „Ba, putem!”, senatorul „câine rău” le cere tuturor liberalilor să creadă în şansa acestui partid de a conduce România. Pe Bodea îl deranjează atât declaraţiile defetiste ale lui Crin Antonescu, precum declaraţia făcută de acesta la Vâlcea – „noi, liberalii, nu putem rivaliza cu acest aparat uriaş pe care îl are PSD”, la pachet cu anunţul demisiei sale, dacă PNL ia sub 20% la europarlamentare – cât şi „mercantilitatea multora dintre liderii de filiale”.
Dacă nu Crin, atunci cine?
Într-un limbaj deloc formal, Bodea îi întreabă pe contestatarii lui Antonescu pe cine ar pune în locul lui, în fruntea partidului şi face o paralelă cu ce i s-a întâmplat lui Tăriceanu în 2008, după ce a trecut partidul în Opoziţie. „Bine, deștepților, și pe cine puneți voi în locul lui, în mijlocul lui august?! Dar să îmi iasă președinte de țară, nu să mă ducă iar slugă la Ponta, că asta poate să o facă și Tăriceanu… Ludovic Orban?! După ce l-ați lăsat atâta timp în umbră, faceți din el ”locomotivă” de prezidențiale peste noapte?!… Klaus Johannis?! Vor vota majoritatea românilor un neamț ca președinte al României?! Poate dacă vreți să îl faceți pe Ponta președinte din primul tur… Alții?! Chițoiu, Stroe, Tăriceanu?! Da, dacă vă e drag ciolanul și vă mai încredeți în trădători…”, le transmite Bodea colegilor săi.
Cristian Bodea mai că îl compătimeşte pe Crin Antonescu, văzând cum acesta ar fi lăsat în „ofsaid” de către o parte din activul de partid, în lupta sa cu Ponta şi Băsescu. Iată ce mai scrie senatorul PNL de Bihor: „Ei, acum, puneți-vă în pielea omului Crin Antonescu… În luptă deschisă cu Ponta și Băsescu. Dar, auzind în spate mârâitul propriilor tăi câini flămânzi… Cum te simți tu, ca om, când realizezi că unii dintre oamenii pe care te bazezi te privesc doar ca pe o simplă unealtă?! Când îți dai seama că unii dintre oamenii pentru care lupți se gândesc doar la interesul lor?! Cum te simți când vezi că, pentru unii, ești doar o ”locomotivă”, nu un om, nu un prieten, lângă care stai și la bine și la greu?!… Dacă ești un om cu bun simț, presiunea este mare și, inevitabil, simți nevoia să te aperi și să te explici. Și Crin are, uneori, prea mult bun simț. De aici toate aceste declarații și anunțuri oarecum defensive.
Dar, nu pot să accept așa ceva! Nici din partea lui Crin Antonescu! Nici din partea liberalilor!…
Ori luptăm până la capăt, ori ne lăsăm de politică! Ori rămânem un partid de nișă și ne orientăm după ciolanul aruncat de alții mai mari, ori ne ridicăm în picioare și le ținem piept socialiștilor! Ori suntem uniți, ori suntem doar o haită de lupi flămânzi!… Acum e momentul decisiv pentru liberali! Dacă nu ne dovedim puternici în 2014, vor trece câteva cicluri electorale până când românii vor mai avea încredere în seriozitatea și maturitatea noastră”.
„Asalt la reduta socialistă!”
Cristian Bodea crede că PNL nu trebuie să aspire la un scor de 20%, ci trebuie să dea preşedintele României, viitorul premier al României şi viitorul comisar european al României. Iar, în 2016, PNL ar trebui să aibă un scor electoral de 30%, crede senatorul. Bodea îşi încheie scrisoarea apoteotic: „De mai bine de un an, țin steagul sus și lupt cu dictatura și incompetența lui Ponta, sub privirile siderate ale întregului partid. Am dovedit că se poate! Acum a venit vremea să ieșiți și voi din tranșee și să asaltăm, împreună, reduta ocupată de socialiști! Cine are curaj, să se ridice, alături de mine! Cine nu are curaj, nu e liberal…”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!