Crima violentă s-a produs în după amiaza zilei de 28 martie 2014 la barul în comuna Tăuteu. Mai mulți bărbați din comuna Bogei au făcut scandal și au agresat clienții localului. La cererea angajaților, un echipaj al firmei de pază SC Total Guard Protect, format din victima O. Oszkar-Levente-Sandor (37 ani) şi martorul F. Iosif-Răzvan, s-a deplasat la bar. La fața locului, cei doi au reușit să aplaneze conflictul și au mai rămas câteva minute pentru a se asigura că totul este în regulă. La scurt timp a parcat o mașină din care au ieșit opt persoane înarmate cu pari și au fugărit victima, au prins-o și au doborât-o la pământ, iar apoi i-au aplicat multiple lovituri.
Abandonat în stare de inconştienţă, agentul de pază a intrat în coma profundă iar la patru zile de la producerea incidentului medicii Spitalului Judeţean Oradea i-au declarat intrarea în moarte cerebrală. Ulterior, familia victimei a fost de acord cu prelevarea de organe pentru salvarea sau ameliorarea vieţii altor șase oameni.
Încarcerați la doi ani de la fapta comisă
La sfârșitul săptămânii trecute, patru bărbați care au fost condamnați pentru crima produsă la Tăuteu au fost capturați de polițiștii bihoreni.
„Vineri, 6 mai, la ora 22.00, în localitatea bihoreană Bogei, polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Marghita împreună cu luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au depistat și reținut patru bărbați de 28, 35, 26 și 20 de ani, toți din Bogei. Curtea de Apel Oradea a emis pe numele lor mandate de executare a unor pedepse privative de libertate, fiind condamnați la 13,9, 13,9,13,9 ani, respectiv 7 ani închisoare în regim de detenție, pentru comiterea infracțiunii de omor”.
Cei patru bărbați au fost încarcerați în Penitenciarul Oradea, unde își vor și executa pedepsele.
Citiți principiile noastre de moderare aici!