Mihai Dumbrovan – zis Mişi, a ieşit de câteva luni din închisoare unde a ispăşit o pedeapsă de 15 ani primită, alături de un amic, pentru uciderea prin împuşcare, în 1999, a paznicului unui atelier de confecţii de pe strada Clujului. Luni seară, Dumbrovan (36 ani) a murit la spital după ce a fost înjunghiat repetat în urma altercaţiei cu numitul Raul Zetocha (25 ani). După cum a relatat Zetocha pe facebook, Dumbrovan i-ar fi spart geamul Mercedesului pe strada Transilvaniei, în jurul orei 22. Zetocha l-a urmărit iar când l-a ajuns din urmă s-a iscat o confruntare în urma căreia Dumbrovan s-a ales cu o serie de răni care s-au dovedit fatale în ciuda intervenţiilor medicale ulterioare.
Marți după-amiază, Zetocha, rănit şi el – dar uşor – în urma altercaţiei, era audiat de procurori.
„Agresorul va fi pus sub învinuire pe baza actului medico-legal. Procurorul criminalist a fost nevoit să demareze întocmirea probatoriului în lipsa martorilor. Cât de curând se va lua o decizie în privinţa făptaşului”, ne-a declarat marți seara prim-procurorul Vasile Popa de la Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.
„Nu ştiu cum să găsesc a explica în cuvinte tragedia asta ce mi se întâmplă. Nu puteţi şti cum mă simt trăind de acum înainte cu chinul ăsta. Mulţi mă judecaţi acum, vă doriţi răzbunare. Pentru??? Pentru faptul că nu am fost eu cel care a căzut?? Ca oricare altul, mi-am apărat viaţa mea, rănile suferite sunt nimic faţă de ceea ce simt eu în suflet… REGRET nespus cele întamplate, nu pot să realizez cum mi s-a putut întampla aşa o tragedie…Cu ce i-am greşit vreodată? Avea faţa acoperită, mascat, nu aveam cum să îl recunosc… îmi pare foarte, foarte rău”, a apucat să scrie Zetocha pe contul său de facebook.
Citiți principiile noastre de moderare aici!