Ei efectuează cercetări față de trei persoane din județul Bihor, suspectate că l-ar fi determinat pe N.I. (Nagy Ioan – n.r.) să comită fapta, în schimbul sumei de 40.000 lei.
„Numita V.T. împreună cu prietena sa, suspecta R.A. au premeditat să ucidă victima V.I. (Venkli István-n.r.), (soțul numitei V.T. și verișorul suspectei R.A.), prin apelarea la serviciile unei terțe persoane care să comită o astfel de faptă. Astfel, R.A. l-a determinat pe N.I. să comită fapta în schimbul sumei de 40.000 lei. În baza înțelegerii dintre cei 3, în seara zilei de 18 decembrie 2021, R.A. l-a ademenit pe V.I. pe un drum lăturalnic ce duce spre Valea lui Mihai, în apropierea localității Bărăntău. Aici, N.I. i-a aplicat victimei două lovituri cu un topor în zona capului, după care, cei doi i-au aplicat mai multe lovituri cu un cuțit în zona abdominală. Loviturile au dus la decesul victimei. După acestea R.A. și N.I. au transportat victima cu autoturismul care aparținea suspectei R.A., pe un câmp situat în afara orașului Valea lui Mihai, în apropierea fostei cariere de nisip, unde au îngropat cadavrul”, au transmis procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, într-un comunicat de presă.
Cei trei suspecți au fost reținuți. Ei și-au recunoscut fapta. Procurorii precizează că această măsură procesuală nu le afectează prezumția de nevinovăție de care beneficiază cei trei suspecți în dosar.
[eadvert]
Vezi mai jos declarația procurorului Cristian Butaci
Trimite articolul
XCe criminali sadici si ticalosi care trebuie condamnati la moarte pentru crimele comise.
LGBTI – Reprezinta normalitatea. Noi aialalti suntem anormali.
-
“Interlopul” nu era LGTBI-ist, deci dupa tine ala ar fi normal?
Nu vrut fi ascultator si cuminte.
Ki kops!
Asa am spus lui un data !
Nu intelege .
Dupa , am zis che vigihiaz !
Nu vrut che se asculte nici apoi.
Ase che aratat noi lui cum terminat elot/
Trebuie ca sa stie si altii care ca el. Nu fost calm, nu ascultat .
Roszu volt.
Care rau ase capata !!
Isten nu ajuta care rau, capata la mecla.
-
O traducere a ceea ce ai vrut sa scrii,unde gasim ?
-
Stai linistit, e ala care ba se da ca e tigan idiot, ba ungur idiot dar de fapt e doar idiot.
-
La un IQ de 85-90 (cea mai deșteaptă maimuță a scos 95 de puncte) nu e suficientă nici traducerea.
-
Spune maimuta carpatina sileProstu si Nebunu. La supt fuga mars.
-
-
-
esti foarte glumet… de unde atata veselie, doar ca victima a fost etnic maghiar ?
Mulţi sunt departe de lege: furã, distrug, omoarã? Dacă nu sunt forțţe de jandarmi și poliţie rurală, mai mulţi în câmpul infracţional. Vă este greu să puneţi jandarmi pe teren nu numai la chemare, când vin cu lumini și sirene în funcţiune de fug şi se ascund din timp, pentru cã parcã li se dã timp, toţi infractorii.
Introduceţi urgent prgramul PPP, Prevenţia cere o Prezenţã, o Patrulare.
puscarie pe viata
Astea doua lesbiene reprezintă USR
-
Eu am informații că reprezintă una PNL cealaltă UDMR
-
Tacerea e de AUR. Pe de alta parte condoleante familiei. Indiferent ce etnic era nu merita o astfel de moarte. Sa fie omorat de sotie si de propria verisoara…
-
-
Sosoaca si AUR-ul ti-au spalat rau creierul.
Timpurile sunt nebune, avem numai filme bune, Joker, Poker, Shocker, Stocker, Shooter, Booster, Bloody atudy.