Organizatorul evenimentului – Institutul Dignitatis Humanae – s-a format în anul 2008, ca o reacție la secularismul militant în creștere din Europa de astăzi, „având ca scop protejarea și promovarea demnitãţii umane bazate pe adevărul antropologic că omul este născut dupã chipul și asemănarea lui Dumnezeu”, comunică deputatul Cherecheş. Suntem informaţi că la conferinţă au participat reprezentanți din 18 țări, europarlamentari, parlamentari, profesori, experți în demnitate umană, libertate religioasă, preoți, directori ai unor ONG-uri. Cherecheş a vorbit despre „fundamentul familiei, importanţa implicării active a creştinilor în politică şi a datoriei acestora de a servi ţara şi cetãţenii, de a proteja valorile morale şi de a asigura viitorul generaţiilor urmãtoare”. Deputatul crede că „creştinii sunt datori să se implice activ în politică, mai ales în aceste momente când libertatea de conştiinţă, libertatea de exprimare şi libertatea religioasă a acestora este în pericol, orice subiect care iese din sfera secularismului fiind marginalizat şi dezaprobat”.
Pericolul „dezumanizării”
Florica Cherecheş consideră că „cei care îşi exprimă părerile pe baza învăţăturilor creştine sunt acuzaţi de intoleranţă şi discriminare” şi că este necesar să se facă diferenţa „între secularizarea statului şi neimplicarea bisericii în chestiunile de stat şi libertatea de exprimare şi manifestare a concepţiilor creştine”. Pentru parlamentara PNL, „procesul de secularizare a mentalului colectiv se manifestã tot mai agresiv în societatea noastrã, având ca scop dezumanizarea individului,
prin negarea originii sale divine şi transformarea acestuia într-un animal lipsit de spiritualitate”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!