Şomerii ar putea primi mai mulţi bani în perioada în care stau în şomaj. Cea mai mică indemnizaţie ar putea creşte de la 250 la 300 de lei pe lună, pentru persoanele care au absolvit o instituţie de învăţământ. Acestea sunt câteva dintre propunerile unui proiect de lege aflat în dezbatere publică la Senat.
Cote mărite
Proiectul prevede, de asemenea, majorarea cotelor procentuale, diferenţiate, în funcţie de stagiu de cotizare, care se aplică mediei salariului de baza lunar brut pe ultimele 12 luni de stagiu de cotizare.
Astfel, va creşte de la 3% la 3,6% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin trei ani, de la 5% la 6% pentru o cotizare de cel puţin cinci ani, de la 7% la 8,6% pentru persoanele care au cotizat cel puţin zece ani şi de la 10% la 12% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin 20 de ani.
Persoanele care nu au avut un loc de muncă după absolvirea unei instituţii de învăţământ vor beneficia de o majorare de la 250 de lei la 300 de lei pe lună. „În ceea ce priveşte efortul financiar necesar pentru implementarea acestei măsuri se estimează că, pentru cei cca. 100.000 şomeri indemnizaţi, care ar beneficia de o majorare lunară de cca. 100 de lei, sunt necesare fonduri suplimentare de cca. 120 de milioane anual, sume ce pot fi obţinute printr-o mai bună gestionare şi colectare a veniturilor la bugetul de stat”, potrivit expunerii de motive.
Iniţiatorii proiectului de lege mai spun că prin aprobarea acestei măsuri se creează premisele pentru indexarea periodică a Indicatorului social de referinţă (ISR), cu care sunt calculate majoritatea veniturilor sociale, adică venitul minim garantat, alocaţia pentru susţinerea familiei, ajutorul pentru încălzirea locuinţei, alocaţia de stat pentru copii, alocaţia de plasament şi ajutorul de şomaj. Acesta este în prezent de 500 de lei.
În prezent
Conform Legii nr. 76/2002, indemnizaţia de şomaj se acordă pe perioade diferite, în funcţie de stagiul de cotizare, astfel: şase luni, pentru cei care au un stagiu de cotizare de cel puţin un an; nouă luni, pentru cei care au un stagiu de cotizare de cel puţin cinci ani şi 12 luni, pentru cei care au un stagiu de cotizare mai mare de zece ani.
Referitor la suma lunară de bani pe care o primesc şomerii, aceasta este stabilită, de asemenea, în funcţie de stagiul de cotizare. Astfel, persoanele care au un stagiu de cotizare de cel puţin un an vor avea o indemnizaţie de şomaj de 75% din valoarea ISR, Indemnizaţia va fi de 75% din valoarea ISR plus o sumă calculată prin aplicarea – asupra mediei salariului de bază lunar brut pe ultimele 12 luni de stagiu de cotizare – a unei cote procentuale diferenţiate în funcţie de stagiul de cotizare: 3% pentru cei cu un stagiu de cotizare de cel puţin trei ani; 5% pentru cei cu un stagiu de cel puţin cinci ani; 7% pentru cei cu un stagiu de cel puţin zece ani şi 10% pentru cei cu un stagiu de cel puţin 20 de ani.
În Bihor
Dacă această lege s-ar aplica din luna februarie, în judeţul Bihor ar beneficia de ea 2.698 de persoane. Acesta era numărul de şomeri indemnizaţi din judeţ la data de 31 decembrie 2015. Cifra este mai mică cu 781 de persoane faţă de sfârşitul anului 2014.
Citiți principiile noastre de moderare aici!