[eadvert]
Indemnizațiile primarilor și președinților de consilii județene vor fi majorate, după ce Curtea Constituțională a României ar fi respins o sesizare de neconstituționalitate pentru legea votată la finalul lui septembrie în Parlament. Informația nu a fost confirmată oficial, însă potrivit unor surse, CCR a votat respingerea cu majoritate de voturi, nu în unanimitate. Legea privind majorarea indemnizațiilor a fost adoptată anul trecut, în Parlament, cu 168 de voturi pentru, 79 de voturi împotrivă şi 4 abţineri.
După majorare, salariile primarilor din municipii vor crește cu 1.650 lei brut, la 17.250 de lei brut, cele ale edililor din orașe vor ajunge la 13.800 de lei, creșterea în cazul lor fiind de 1.300 de lei, iar primarii comunelor vor avea 11.500 de lei brut, față de 10.500 în prezent. Și salariile personalului din administrația locală vor crește, acestea urmând să fie stabilite în funcție de indemnizația viceprimarului sau a vicepreședintelui Consiliului Județean.
„Creșterile salariale nu se impun la primari și viceprimari. Însă nu mi se pare normal să am funcționari care muncesc foarte mult și primesc 3.200 de lei. Este un salariu foarte mic pentru un om capabil să obțină fonduri europene”, ne-a declarat imediat după aprobarea legii primarul Sânmartinului, Cristian Laza.
În contextul în care anul trecut mai mulți primari din țară au declarat că ei vor decide să nu majoreze salariile, Laza a precizat că edilii nu au cum să decidă să nu crească salariile, odată adoptată legea. „Nu e opțiunea lor să le crească sau nu. Pot să își doneze salariul”, a spus Laza. Venitul anual încasat de președintele CJ Bihor este de 161.530 lei, potrivit declarației de avere a acestuia.
Salarii înghețate
USR a atacat legea la CCR, invocând încălcarea prevederilor constituţionale referitoare la desfăşurarea procedurii parlamentare de adoptare a legilor, în condiţiile în care actul normativ a fost adoptat cu două zile înainte să expire termenul stabilit pentru depunerea amendamentelor.
Majorarea salariilor primarilor și președinților de consilii județele a fost făcută prin amendamente depuse în Senat, în septembrie, de doi senatori UDMR. Sesizarea către CCR a fost semnată și de deputații Forța Dreptei și ea nu împiedică majorarea salariilor celorlalte categorii de bugetari, majorare care s-a făcut de la 1 august prin OUG 115/2022. Unul dintre motivele invocate în sesizarea făcută la CCR se referă la neindicarea sursei de finanțare.
„Reamintim că judecătorii CCR au decis deja – când s-au pronunțat pe creșterea indemnizațiilor parlamentarilor, creștere forțată de PSD și PNL în luna iunie – că nu pot fi majorate cheltuielile la bugetul de stat fără solicitarea fișei financiare de la Guvern și fără stabilirea sursei de finanțare”. a explicat anul trecut USR, într-un comunicat de presă.
Practic, salariile demnitarilor sunt înghețate la nivelul anului 2019, după ce Guvernul a luat această decizie în pandemie, iar de atunci nu au mai fost actualizate. Iar senatorii UDMR au depus un amendament care să actualizeze din nou indemnizațiile demnitarilor cu salariul minim din 2021 care între timp a crescut. Salariul minim s-a majorat de la 2.080 lei în 2019 la 2.300 lei în 2021.
Trimite articolul
XFoarte bine! Salariile lor trebuiesc sa fie proportionale cu mita si castigurile ilicite…. Traiasca cei mai iubiti fii ai poporului 🤮
Aia care fura cel mai mult, sifoneaza banii publici prin lucrari tarifate la suprapreț de 2-3ori mai mari decat valoarea reala, iau comisioane grase, isi constuiesc vile din bani publici si pe deasupra li se maresc salariile pentru ca nu fac mai nimic pentrl cetateni decat pentru ei personal, suceli si invarteli, in rest nimic.
La privat nici vorba de crestere salarii. De ani buni. Asa eu nu mai merg la munca, ca nu mai merita. Ma duc sa lucrez in primarie.
Ar trebui sa aiba si girofar si escorta. Sa circule cu coloana oficiala. Merita si locuite de serviciu
Ala cu zambetul din poza chiar ar avea nevoie de mai multi bani…
Intr-o lume normala si mai ales intr-o tara normala (“ca afara”) ar trebui sa plateasca aia 2.5 milioane de euro risipite la ciuperca si nu numai….
Dar…. “nu e de vina el”, “ce bine ca se face” etc…
-
E vina lui Filip ca nu a facut nimic cu Ciuperca, Filip e vinovat de tot ce e rau in oras
-
Singurul vinovat este umila ta persoana.
-
foarte bine, macar bugetarii sa traiasca bine in tara asta. hai sa fim toti bugetari !
porci sunteti voi cu bihon ul vostru cu tot
-
Zise Valeu bugetarul si mai luã o gurã de fân …
Merită banii,fiindcă şi-au dat viața pentru țară. La fel ca cei cu pensii speciale…
-
Fara bugetari tara si orasul nu se dezvolta, ei merita si de zece ori mai mult. Privatii sunt cei care saboteaza tara, ei nu muncesc destul si nu aduc destui bani la buget
-
Adevarat
-