Amenajarea unui incubator pentru antreprenoriat creativ, în contul unui proiect cu finanțare europeană a ajuns în etapa birocratică a aprobării costurilor din studiul de fezabilitate. E vorba de clădirea de pe strada L. Pasteur 28, în care a funcționat, o vreme, fostul Spital nr 5.
[eadvert]
Valoarea investiției a fost estimată, prin SF, la peste 18,5 milioane lei, din care peste 10,4 milioane lei reprezintă contribuția de la bugetul local. La începutul anului, Primăria a contractat un credit din care să acopere cofinanțarea acestui proiect și a celui de reamenajare a Pieței Cetate.
Primarul Florin Birta apreciază că prin acest proiect se ating două obiective ale municipalității: „în primul rând, foarte important, e că vom amenaja într-o clădire neutilizată, aproape de centru, acest centru de antreprenoriat” iar al doilea ar fi că se va reabilita imobilul abandonat și degradat.
Administratorul incubatorului de afaceri inovative va fi ADLO iar scopul proiectului, spune Birta, este de a crește competitivitatea intreprinderilor mici și mijlocii din Oradea.
În urma reabilitării clădirii, se va amenaja spațiul de desfășurare a activității de incubare cuprinzând în total 15 birouri pentru start-up-uri, 30 spații de lucru în open space, 6 ateliere – spații suport pentru firmele incubate, săli de evenimente și training.
Conform proiectului, destinația de incubator a clădirii trebuie menținută pentru cel puțin cinci ani, cât durează perioada de monitorizare. Primarul spune că, din discuțiile purtate pe aceastăp temă, conducerea ADLO e încrezătoare că incubatorul se va susține și va continua să funcționeze și după această perioadă.
Trimite articolul
X░█─░█ ─█▀▀█ ▀█▀ ░█▀▀▄ ░█▀▀▀ ░█▀▀█ ▀█▀ ░█▀▀█ ▀▀█▀▀ ─█▀▀█ ░█▀▀█ ░█▄─░█ ░█─── █
░█▀▀█ ░█▄▄█ ░█─ ░█─░█ ░█▀▀▀ ░█▀▀▄ ░█─ ░█▄▄▀ ─░█── ░█▄▄█ ░█▄▄█ ░█░█░█ ░█─── ▀
░█─░█ ░█─░█ ▄█▄ ░█▄▄▀ ░█▄▄▄ ░█▄▄█ ▄█▄ ░█─░█ ─░█── ░█─░█ ░█─── ░█──▀█ ░█▄▄█ ▄
Boc la inceput a renovat cladirile fostelor fabrici, si le-a oferit ca spatiu pt firmele de IT doar sa aiba unde sa lucreze. La noi nu se poate face asa ceva? Adica degeaba se mai face ca e prea tarziu.