Alocaţiile de stat pentru copii vor fi majorate în fiecare an odată cu inflaţia. Alocația pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani este de 300 de lei, iar pentru cei cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani este de 150 de lei. De asemenea, alocația este de 300 de lei și pentru copiii cu vârstă cuprinsă între 3 și 18 ani în cazul celor cu dizabilități.
Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii a fost depus la Senat pe 11 septembrie 2018, dar a fost respins pe 4 februarie 2019. Cu toate aceastea, proiectul a primit aviz favorabil în Comisa de Muncă, iar marţi a fost votat în unanimitate în plenul Camerei Deputaţilor, care este for decizional. Propunerea liberalilor a primit 242 de voturi „pentru”.
Initiaţiva legislativă prevede ca alocaţia pentru copii să se stabilească în raport cu indicatorul social de referinţă” (ISR).
„Țara noastră se situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte sumele cheltuielilor pentru alocaţiile destinate copiilor”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.
Trimite articolul
Xacum nu 150 de lei este alocatia?
cum creste atunci?
Ce se ridica daca acuma e atata alocatia