APIA eliberează adeverinţe pentru beneficiarii plăţilor aferente Măsurilor 211 -Sprijin pentru zona montană defavorizată, 212 – Sprijin pentru zone defavorizate, altele decât zona montană şi 214 – Plăţi de agro-mediu care intenţionează să acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente de la băncile care au încheiat convenţii cu Agenţia.
Pâna în prezent APIA a încheiat convenţii cu BRD Groupe Societe Generale şi cu CEC Bank SA.
„Potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA va elibera o adeverinţa prin care se confirmă că beneficiarul a depus cererea de plată pentru măsurile de dezvoltare rurală în campania 2011 şi că, pâna la data emiterii adeverinţei au fost efectuate controalele şi verificările administrative asupra cererii de plată depuse de potenţialul beneficiar, conform reglementărilor legale în vigoare”, a previzat Traian Abrunan, directorul APIA Bihor.
Sprijin
Valoarea creditului este de pâna la 80 % din valoarea sumei calculate conform adeverinţei eliberate de APIA.
Banca are dreptul de a impune, pe lânga o serie de adeverinţe şi acte doveditoare necesare dosarului, propriile condiţii de creditare, stabilite de către creditor şi aprobate de către Banca Naţionala a României. Aici sunt incluse şi garanţii pe care creditorul le poate solicita din partea fermierului.
Reprezentanţii APIA îi sfătuiesc pe posibilii beneficiari să îsi aleagă creditorul numai după un studiu atent al condiţiilor de creditare impuse de fiecare bancă pentru a obţine condiţiile de creditare cele mai avantajoase şi care se potrivesc cel mai bine profilului exploataţiei sale.
APIA a încheiat astfel de convenţii şi pentru campania 2009 şi 2010, iar opţiunea de a solicita creditul apartine integral fermierului
S.Al.
Citiți principiile noastre de moderare aici!