Centrul Judeţean APIA Bihor informează beneficiarii plăţilor naţionale directe complementare (PNDC) în sectorul zootehnic, la speciile ovine, caprine şi bovine, aferente anului în curs, că eliberează adeverinţe pentru cei care intenţionează să acceseze credite de la băncile care au încheiat convenţii cu Agenţia pentru finanţarea activităţilor curente. „Aceste credite reprezintă un instrument creat pentru a ajuta financiar fermierii până la primirea la termen, potrivit legislaţiei în vigoare, a primei pe cap de animal la care sunt îndreptăţiţi. Opţiunea de a solicita creditul aparţine integral fermierului”, a precizat Traian Abrudan, directorul APIA Bihor.
Până la această dată, APIA a încheiat convenţii cu trei bănci comerciale şi anume CEC Bank, BCR si BRD.
Adeverinţă
Potrivit convenţiei, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA va elibera o adeverinţă de înregistrare fermier prin care confirmă că beneficiarul a depus cererea de plată pentru PNDC – sectorul zootehnic, la speciile ovine/caprine si bovine, pentru anul 2011,
că s-au efectuat controalele şi verificările administrative etc.
Înainte de a solicita Adeverinţa de la APIA, fermierul trebuie să solicite băncii de la care doreşte să acceseze creditul pentru PNDC – sectorul zootehnic, speciile ovine, caprine si bovine, o adeverinţă în care banca să specifice contul de credit în care APIA va vira suma cuvenită solicitantului.
„Pentru a solicita eliberarea adeverintei, fermierul trebuie sa se prezinte la APIA CJ Bihor cu actul de identitate, o copie a actului de identitate, un dosr plic si o adeverinţă în care banca a specificat contul de credit în care APIA va vira suma cuvenită solicitantului”, a concluzionat Traian Abrudan.
Plăţile naţionale directe complementare în sectorul zootehnic, la specia ovine şi caprine, este de 40 lei/cap, iar la specia bovine 410 lei/cap de animal.
Creditorul are dreptul de a impune, pe lângă o serie de adeverinţe şi acte doveditoare necesare dosarului, propriile condiţii de creditare. Aici sunt incluse şi garanţii pe care creditorul le poate solicita din partea fermierului. Reprezentanţii APIA reafirmăm recomandarea adresată potenţialilor beneficiari interesaţi să îşi aleagă creditorul numai după un studiu atent al condiţiilor de creditare impuse de fiecare bancă pentru a beneficia de condiţiile de creditare cele mai avantajoase şi care se potrivesc cel mai bine profilului exploataţiei sale.
S.Al.
Citiți principiile noastre de moderare aici!