Pe segmente, creditarea în lei a sporit cu numai 0,2%, până la 78,6 miliarde lei, în timp ce împrumuturile în valuta au scăzut cu 3,2%, la echivalentul a 128,09 miliarde lei, potrivit BNR.
În aceste condiţii, împrumuturile în valută au ajuns să reprezinte 62,17% din creditul total. Ponderea ridicată a creditului în valută reprezintă una din principalele vulnerabilităţi ale sistemului bancar românesc, după cum au avertizat în repetate rânduri o serie de analişti.
În ceea ce priveşte creditarea populaţiei, valoarea împrumuturilor în lei a scăzut cu 0,5% faţă de iunie, în timp ce creditele în valută au scăzut cu 3%, la valoarea echivalată în lei. Creditarea companiilor a înregistrat o creştere de 0,8% pe componenta în lei şi un declin de 3,5% la împrumuturile în valută.
Analizând evoluţia din ultimele 12 luni, creditele în lei acordate populaţiei s-au redus în iulie cu 5,3% faţă de luna similară din 2009, în vreme ce împrumuturile în valută au avansat cu 7,9%. Creditele în lei acordate companiilor au crescut în iulie, în ritm anual, cu 1,9% şi au sporit cu 9,2% la cele în valută. Per ansamblu, creditarea în lei a căzut cu 1,7% în ritm anual la finalul lunii iulie, în vreme ce în valută a avansat cu 8,6%.
Citiți principiile noastre de moderare aici!