În baza OUG 43/2013, Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) poate acorda garanții în favoarea instituțiilor finanțatoare cu care are încheiate Convenții de lucru, pentru garantarea creditelor fermierilor a căror valoare se ridică la „DE CINCI ORI SUBVENȚIA”.
„În urma discuțiilor cu fermierii și a consultărilor cu reprezentanții mediului bancar, am majorat valoarea creditelor garantate de stat pe care fermierii le pot solicita în baza adeverințelor eliberate de APIA. Astfel, „Programul de 3 ori subvenția” devine „Programul de 5 ori subvenția”, ceea ce înseamnă că fermierii pot solicita acum credite echivalente cu valoarea subvenției cuvenite pe 5 ani. Acest instrument oferă fermierilor capitalul de lucru atât de necesar, la o dobândă foarte bună, dar și predictibilitatea de care au nevoie pentru a-și dezvolta afacerea, în condițiile în care plafonul de alocare este garantat de către Ministerul Agriculturii prin Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR). FGCR are deja încheiate Convenții de lucru, pentru garantarea creditelor „DE CINCI ORI SUBVENȚIA” cu 7 instituții finanțatoare, iar cu alte 3 instituții finanțatoare convențiile sunt în curs de semnare”, a declarat ministrul Florin BARBU.
Creditele se acordă pentru finanțarea activității curente/capitalului de lucru în agricultură, atât în sectorul vegetal cât și pentru sectorul zootehnic, pentru măsurile de ameliorare, cele de bunăstare și pentru schemele de sprijin cuplat pentru creșterea animalelor (SCZ), pe baza adeverințelor emise de APIA.
[eadvert]
Reamintim că începând cu anul 2019, pentru garanțiile acordate în baza OUG 43/2013, comisionul de garantare a fost diminuat la 1,6% (primă unică) pe an pentru toate categoriile de beneficiari, indiferent de tipul acestora (SC, PFA, II, IF, persoane fizice care desfășoară activități economice etc.), inclusiv pentru societățile nou înființate sau care nu au mai beneficiat de credite.
În cazul creditelor DE CINCI ORI SUBVENȚIA, FGCR garantează:
- până la 80 % din valoarea creditelor noi acordate:
– beneficiarilor care nu au în derulare o finanțare pe baza adeverinței eliberate de APIA și nici nu au încasat avans în baza acesteia și care nu pot depăși de 5 ori procentul maxim admis din valoarea adeverinței;
– beneficiarilor care nu au în derulare o finanțare pe baza adeverinței eliberate de APIA și care au încasat avans/plata integrală ce nu pot depăși de 4 ori procentul maxim admis din valoarea adeverinței; această prevedere se aplică până la eliberarea de către APIA a adeverințelor aferente anului agricol următor;
- până la 80 % din suma cu care se majorează valoarea creditului acordat fără garanție FGCR, în cazul creditelor acordate anterior solicitării de garantare, pe baza adeverințelor eliberate de APIA, pentru care instituția finanțatoare a aprobat majorarea valorii până la concurența valorii de maxim 5 ori procentul maxim admis din valoarea adeverinței eliberate de APIA și pentru care beneficiarul nu a încasat avans.
Citiți principiile noastre de moderare aici!