Conditia este sa aiba vârsta sub 30 de ani si statutul de student pentru prima data. Sa urmeze cursurile de zi la o institutie de învatamânt superior de stat sau particular, autorizata în conditiile legii.
Comertul exclus
„Creditele se acorda numai pentru activitatile de prestari servicii, productie si turism. Comertul este exclus prin prevederile legale”, ne-a informat Maria Moise, consilier credite din cadrul AJOFM Bihor. Potrivit consultantului AJOFM, pâna în prezent s-au interesat de aceste credite – si au fost consiliati – circa 15 studenti.
„Majoritatea studentilor întâmpina greutati când vine vorba de conditiile de garantare a creditului. Garantiile trebuie sa acopere în întregime valoarea creditelor si dobânzile aferente în cazul creditelor acordate pentru o perioada de pâna la un an si valoarea creditelor si a dobânzilor calculate pentru o perioada de cel putin 12 luni, în cazul creditelor pe termen mediu”, a declarat Maria Moise.
Daca cele 5,2 miliarde de lei vechi, pe care-i are la dispozitie AJOFM Bihor pentru astfel de credite, nu vor fi utilizati în acest an, sumele vor ajunge la Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de munca pentru redistribuire.
Nici anul trecut astfel de credite nu au avut prea mare cautare în judetul Bihor fiind acordate doar doua credite.
Dan Birta
Citiți principiile noastre de moderare aici!