Însă primarul Bolojan a precizat miercuri că Ministerul Finanţelor a stabilit un plafon pentru acest an pentru suma creditelor bancare contractate de autorităţi, inclusiv locale, şi că plafonul s-a depăşit. „Ca urmare, Ministerul Finanţelor ne permite să semnăm contractul, dar nu vom putea trage din credit decât anul viitor sau după o eventuală rectificare a plafonului la o renegociere cu FMI a deficitului bugetar”, a mai explicat Bolojan.
Astfel, primarul speră că Guvernul va reuşi să convingă FMI că e nevoie de o relaxare a plafonului pentru proiecte de investiţii. „Creşterea economică nu mai e nici pe departe ca aceea de la semnarea acordulu cu FMI. Iar fără investiţii nu se poate vorbi de relansare economică”, a argumentat Bolojan.
Cristian Horgoş
Citiți principiile noastre de moderare aici!