Părintele Rajna Iosif, preşedintele Asociaţiei Caritas Catolica şi Derzsi Ákos directorul executiv, au prezentat la mijlocul săptămânii trecute activitățile asociației din ultima lună.
Temele abordate au inclus rezultatele Colectei Sf. Elisabeta, care s-a desfăşurat în toate bisericile diecezei romano-catolice pe data de 20 noiembrie, şi utilizarea sumelor strânse.
„Datorită donaţiilor credincioşilor, am putut spori numărul deserviţilor cantinei sociale Oradea de la 35 la 68, adică putem oferi zilnic o masă caldă pentru 33 de persoane nevoiaşe în plus. De asemenea, tot graţie donatorilor, la cantina socială Marghita am crescut cu 6 numărul beneficiarilor, iar la cantina socială Tăşnad cu 5 persoane. La nivelul diecezei numărul beneficiarilor a crescut cu 44 de persoane” – a declarat dl. Derzsi Ákos.
Conducătorii asociației au relatat și despre maratonul caritabil de 40 zile, inițiat de Caritas Catolica, care cuprinde o serie de activități caritabile timp de cinci săptămâni înaintea Crăciunului. Maratonul caritabil a luat start pe 11 noiembrie, şi se sfârşeşte pe 24 decembrie, cu slujba de Crăciun în capela Căminului de Bătrâni Sf. Martin Oradea, celebrat de Böcskei László, episcop romano-catolic.
În cadrul maratonului, Caritas împarte gogoşi şi ceai fierbinte gratuit la 1.000 de oameni, timp de 5 săptămâni, o dată pe săptămână. Până în acest moment au fost împărţiţi 600 de porţii de gogoşi şi ceai pe pietonal (mai urmează 2 astfel de acţiuni: pe 15 și 22 decembrie). Acţiunea a fost sprijinită de organizaţia germană Caritasverband Passau.
Mai mult decât voluntariat
Cu sprijinul Fundaţiei Europa de Est din Boskoop (SOEB) Caritas Catolica a împărţit 360 de pulovere, 40 de ponchouri, şepci şi fulare pentru copii cu vârste între 2-10 ani, din mediul rural, respectiv localitățile Roşiori, Cadea, Vaida, Tinca şi Belfir. Hainele au fost tricotate de către un grup de pensionare olandeze.
Asistentele de la Centrul de Îngrijire la Domiciliu din cadrul asociaţiei au măsurat tensiunea arterială şi glicemia la peste 50 de persoane, cu titlu gratuit, în data de 29 noiembrie la Era Shopping Park.
Tot în cadrul maratonului, însoţit de un grup de tineri voluntari din Jersey (Regatul Unit), Caritas Catolica a împărţit pachete de alimente şi pături familiilor nevoiaşe de lângă groapa de gunoi din Episcopia Bihor, în data de 12 decembrie, 2016. „Satisfacția noastră omenească și creștină este că dăm din ce avem semenilor noștri nevoiași” – a subliniat părintele Rajna Iosif.
„De-a lungul desfăşurării maratonului caritabil, am beneficiat de ajutorul a numeroşi voluntari. Munca voluntară în cadrul asociaţiei este foarte populară, astfel încât, în luna februarie am pornit un proiect de sine-stătător, pentru extinderea şi dezvoltarea programului de voluntariat. Proiectul este co-finanţat printr-un grant din partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă, şi este realizat în parteneriat cu organizaţia Caritas a diecezei Satu-Mare”, a spus Derzsi Ákos, managerul proiectului de voluntari.
Scopul proiectului VOLO este crearea unei reţele regionale de voluntariat, în judeţele Satu-Mare, Bihor şi Sălaj. În cadrul proiectului, a fost lansat o bază de date online (www.volonet.ro) la care se pot înscrie atât persoanele dornice să facă voluntariat, cât şi ONG-urile care au nevoie de voluntari în domeniul social.
„Aşteptăm în continuare ca persoanele fizice şi ONG-urile interesate să se înregistreze pe acest web-site, pentru a colabora în beneficiul semenilor aflaţi la nevoie”, a adăugat directorul Caritas Catolica.
Citiți principiile noastre de moderare aici!