CSM Digi susţine miercuri seară, cu începere de la ora 19:00, meciul de acasă cu Ferencváros Budapesta, din prima manşă a finalei LEN Euro Cup. Partida reprezintă un eveniment major pentru poloul şi întregul sport din oraşul nostru. După 35 de ani, o echipă orădeană se află din nou aproape de cucerirea unui trofeu european, după ce, în 1982, Crişul s-a situat pe locul secund în Cupa Cupelor.
Optimismul este cuvântul de ordine în tabăra echipei noastre. Fundaşul Nikola Radjen, fost internaţional sârb, care a debutat pentru CSM Digi în returul victorios din semifinale, cu SM Verona, crede cu tărie în şansele formaţiei sale. „Sunt fericit că am ovazia să fac parte din echipă în acest moment special pentru club, pentru oraş şi pentru poloul românesc. Mă bucur că jucând această finală continentală, scriem un nou capitol pentru poloul orădean. Cred în echipa noastră, în forţa pe care o are acest grup. După meciul cu Verona am simţit că fac parte dintr-un grup de învingători”, a declarat Radjen.
Sprijinul publicului
Fundaşul sârb este convins că dorinţa de victorie a echipei sale poate reprezenta un atu decisiv în faţa celor de la Ferencváros. „Respectăm Ferencváros, dar nu prea mult sau mai mult decât este cazul. Este un club renumit în Europa, dar am convingerea că putem câştiga în faţa lor. Într-o finală, ambele protagoniste sunt cam la acelaşi nivel, dar se impune de fiecare dată echipa care îşi doreşte mai mult victoria. Aşadar, trebuie să avem atitudinea potrivită, să abordăm meciul cu o determinare superioară faţă de adversari. Cu atmosfera pe care o avem în echipă, cred că avem şanse mari”, apreciază Nikola Radjen. Experimentatul jucător orădean mizează pe sprijinul publicului local. „Meciul de miercuri este ultimul în bazinul propriu din această aventură europeană. Vom evolua cu gândul la acest public minunat, care sunt convins că ne va oferi o mână de ajutor, aşa cum s-a întâmplat şi la partida cu Verona. Vrem să le oferim orădenilor un meci de care să-şi amintească cu drag de acum înainte”, a conchis Radjen.
Citiți principiile noastre de moderare aici!