Noel Olyus are doar 5 luni, iar în luna octombrie a fost diagnosticat cu amitrofie spinală tip 1, o boală genetică rară și progresivă cu consecințe dramatice.
Pentru a fi slavat, micuțul are nevoie de o terapie foarte scumpă, Zolgensma, care costă peste 2 milioane de dolari, bani pe care părinții lui Noel nu îi au. De asemenea, pentru tratament micuțul necesită și injecții speciale, care costă și ele destul de mult.
Concertul caritabil de la ERA Park se va desfășura duminică, de la ora 18, sub cupola centrului comercial. Pe scenă vor urca Ansamblul Muguri și Mlădițe de Tezaur de la Casa de Cultură „Ioan Ciordaș” din Beiuș, Grupul de colindători al secției externe Canto Popular Beiuș, Antonela Ferche Buțiu și Grupul Lioara al Școlii de Arte Francisc Hubic din Oradea, Grupul de colindători al Facultății de Muzică din Oradea (coordonatori conf. univ. dr. Florina Mariș-Hinsu și asist. univ. dr. Florin Mariș-Hinsu), Zestrea Bihorenilor (coordonator Remus Bondar), Corul Școlii Gimnaziale Szacsvay Imre din Oradea (profesor Kiss Tünde Anna), dar și alți artiști, precum Vlad David, Anca Pojar, Florina și Florin Mariș-Hinsu, Adina și Magic Band.
Intrarea la eveniment este liberă, iar în faţa scenei va fi amplasată o urnă pentru donaţii. Orice sumă de bani poate veni în sprijinul copilașului.
Evenimentul este organizat de Casa de Cultură Ioan Ciordaș din Beiuș, în parteneriat cu ERA Park Oradea, Școala de Arte Francisc Hubic Oradea și Consiliul Județean Bihor.
Cei care nu pot participa dar totuşi doresc să ajute familia lui Noel o pot face donând în conturile deschise la Banca Transilvania pe numele Olyus Noel Robert: EUR: RO74BTRLEURCRT0527455101, HUF: RO87BTRLHUFCRT0527455101, RON: RO27BTRLRONCRT0527455101, COD SWIFT: BTRLRO22, PayPal: paypal.me/kicsinoelsma1.
Haideți să fim mai buni, măcar de Crăciun!
Citiți principiile noastre de moderare aici!