Membrii pescari ai Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Bihor care îşi achită cotizaţia pentru anul viitor în perioada 1 decembrie 2010 – ianuarie 2011 vor beneficia de o reducere de 10%. „Pentru anul viitor, cotizatia de membru pescar a fost stabilită la suma de 140 de lei”, ne-a informat Sorin Bronţ, şeful AJVPS Bihor.
De reducerea cuantumului cotizaţiei beneficiază, conform statutului AJVPS Bihor, elevii şi studenţii de la cursurile de zi în vârstă de până la 25 de ani, femeile indiferent de vârstă precum şi bărbaţii de peste 62 de ani. Aceştia vor plăti doar jumătate din cotizaţie.
Pescuit în prohibiţie
Pescarii înrăiţi care nu pot sta departe de undiţe în perioada de prohibiţie vor putea pescui şi în această perioadă pe anumite lacuri. Astfel, în perioada de prohibiţie, membrii AJVPS vor putea pescui pe lacurile cu licenţă de acvacultură Leş, Fegernic, Crestur şi Diosig, în baza unei cotizaţii suplimentare de 100 de lei pentru toată această perioadă.
„În baza contractelor încheiate între Ministerul Agriculturii prin Administraţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare sucursala Şomeş-Criş şi AJVPS Bihor doar membrii acestei asociaţii au acces pe reţeaua de canale Valea Ier, Canal Colector, CPE 2, CPE 3 şi Inand. „În baza protocoalelor existente, doar membrii AJVPS Bihor pot pescui pe Crişul Negru inferior, Crişul Negru mijlociu şi Crişul Repede mijlociu”, a precizat Sorin Bronţ.
În toate celelalte habitate piscicole naturale colinare şi de şes, condiţiile de practicare a pescuitului recreativ sportiv rămân neschimbate.
S.Al.
Citiți principiile noastre de moderare aici!