„Este un roman autobiografic scris de un colonel cu multă vervă fără floricele stilistice. Pentru mulți poate părea a fi un raport de activitate, un jurnal al activităților militare de luptă cu viața scris cu seriozitate, fermitate, o carte în care nu putem decât să ne regăsim cu toții”, a explicat Dan Poenar, moderatorul evenimentului.

La rândul său autorul a vorbit despre „ce l-a mânat în luptă” să scrie această carte. Colonelul spune că nu a avut până să scrie romanul alte preocupări literare decât corespondența cu diverse domnișoare atunci când își satisfăcea stagiul militar și faptul că a pus pe hârtie versuri atunci când era la Capul Medgidia pentru distracție. Poveștile bunicilor din armată și din război a simțit însă că trebuie spuse mai departe. Primul volum începe abrupt chiar cu o povestire a bunicului patern:„ «-Nu cumva îi fi rumân? », «- Ba da, ba da, a răspuns pierdut de oaste, cu sufletul al gură, simțind cum îl năpădește bucuria și speranța , auzind în sfârșit o vorbă românească după atâta rătăcire »… Așa își povestea bătrânul meu bunic patern pufăind din pipa lui mare mai ceva ca mocănița, întâlnirea cu un maior de «rumân», rănit undeva prin nordul Italiei, în primul război mondial. Este vorba despre bunicul cel viteaz, cum l-a numit autorul pe Ilia Bochii, aceasta pentru că „se pierduse de subunitatea din care făcea parte , în bună măsură din lipsa de atașament la cauza pentru care era obligat să lupte .”

[eadvert]

Originar din Remeți, localitate care s-a „făcut de către fugălăii de pe moșiile nemțești și răzvrătiți urmăriți de autorități” … locul unde „hăituiții de soartă au găsit aici adăpost prielnic.. Încă din negura vremilor , locul era cunoscut Valea Iadului”, loc consacrat ulterior, în urma calamităților, ca Dărâmătură, apoi în urma acțiunilor mistreților transformat în Râmătură. „Din acea perioadă se pomenește o primă colibă de furci la vedere, pe Dâmbul lui Codoban”, se explică în primele pagini ale primului volum a romanului autobiografic „Costan”. Franc și fără ocolișuri colonelul (r) Ioan Costea explică de ce a urmat o carieră militară și de ce viața sa e una de roman. „Sărăcia, lipsa posibilităților aventura, poveștile bunicilor”, toate au contribuit la cariera și la ceea ce e azi colonelul. Fiindcă inițial nu se preconiza să aibă nepoți și fiindcă dorea să transmită mai departe poveștile bunicilor a început să le pună pe hârtie sub forma unei scrisori pentru familie. Apoi, povestește colonelul,
un factor favorizat care demonstrează că orice rău are și un bine e „un litigiu apărut în familie”, care l-a determinat să tot facă note de ședință, să tor explice situații. „Culmea e că mi-au cam ieșit”, spune colonelul. Apoi a zis sa facă note de ședință cu aventurile din copilărie, unul dintre personaje fiind Tianu, aflat chiar în sală la lansare. A ieșit o întreaga dandana… A tot scris câte o poveste, o poveste până a ieșit un roman. I le-a arătat apoi lui Miron Blaga . Încurajat de faptul că reputatul om de cultură i-a spus: „măi, e ceva!” mărturisește că până la urmă „a ieșit o poveste a unui copil plecat dintr-un vârf de munte, dintr-o colibă, așa cum se vede pe coperta primului volum, până la marea cea mare, adică de la sărăcie până la o stare socială bună.. În ceea ce privește tipul de roman autorul crede că nu se încadrează în nici un tip, are și aventură și un pic de istorie, printre pufăiturile bunicului, câte o idilă, pe ici, pe colo. Stilul e autonarativ. „Am încercat eu să o pun în gură la unul altul, dar nu merge, nu părea autentică. Ca structură sunt 2 volume, 33 de capitole, fiecare capitol e o poveste care are un mesaj. Întregul roman are un mesaj. Despre titlul : «Costanu». E numele răstălmăcit a lui taică- meu… Erau un om sever și foarte dur. Lumea în sat nu îi zicea Constantin sau Costică. Nici vorbă. Costan. Iar la prima schimbare de buletin, funcționara l-a trecut Costan, nu s-a mai complicat și așa a rămas. Când am intrat în Liceul Militar trebuia să ne spunem numele și prenumele tatălui : Costea Costan Ioan. Ei, colegii numai Costan mi-au zis până azi. Și de ce Costanu? Pentru că el mi-a imprimat stofa aia de comandant, rigiditatea, filosofia lucrului bine făcut, fără abateri. Fereastra vieții e viața unui om, cum ar fi deschisă o ferestră într-un calculator , să-i spunem cosmic, și care e deschisă atâta timp cât omul este viu și semnalizată printr-un led cosmic, adică o stea . Că de aia mă cheamă Co(stea), nu?”,explică autorul.

Demn de Creangă și Bacalbașa

Miron Blaga, autor alături de fiul său Octavian al «Monografiei Văii Iadului» spune că Ioan Costea i-a mărturisit că vrea să completeze monografia și a fost încântat fiindcă acesta avea să pună din perspectivă militară ceea ce s-a întâmplat în zonă în perioada 1918-1919 și în 1940-1945. Acum un an și ceva, autorul i-a mărturisit lui Miron Blaga „măi frate dragă, eu m-am hotărât să scriu pentru copii și nepoți, să știe ce viața a existat pe această Vale a Iadului, și este și acum . La propriu… Vai de capul meu o să citesc o adevărată autobiografie, mărturisește Miron Blaga. Fiul său, Octavian a fost mai rapid , a început să citească manuscrisul și ui-a spus: „«Măi tată, aicea e o adevărată mină, un prozator serios». Am rămas și eu un pic mirat, am citit o pagină, am citit două și nu l-am mai lăsat din mână. Am terminat acest prim volum uluit de ceea ce întâlneam în carte.

Acest prim volum surprinde copilăria, adolescența, parte din tinerețe, până la intrarea în armată. Aceasta este o carte care ar fi demnă și de Ion Creangă fiindcă e mai mult decât o suită de povestiri, este un roman autobiografic ,pentru că surprinde evoluția sa. Acest băiat a fost unul dintre prietenii de nădejde, un drac împielițat, care răspundea la toate năzbâtiile pe care le organizam. Parte dintre ele le povestește cu mult har. În acest prim volum militarul nu transpare. Sunt lucruri pe care autorul le vede socialmente fără a le analiza lăsând să se vadă situația exact așa cum s-a trăit în satul Remeți de pe Valea Iadului. Întâmplările sunt mărunte ca aspect, dar modul de a le povești e extraordinar, tensiunea crește mereu și te obligă să treci mai departe, mai departe. A avut o copilărie frumoasă cu colegii, nu a fost frumoasă din punct de vedere al situației sociale și familiale. Toată duritatea vieții prin care a trecut l-a modelat și l-a făcut să fie ceea ce a devenit în timp: un om de omenie, de mare caracter și de mare autoritate. În primul volum, demn de Nică a lui Ștefan a Petri există un om, tatăl său, Costanea, de la care a avut de suferit mult și de învățat și există acțiuni colaterale . Și cred că a știut ce să învețe și i-a purtat o afecțiune deosebită până în ultima clipă deși ruptura dintre tată și fiu părea inevitabilă. Dar sângele apă nu se face… Figura mamei apare în momente de mare emoție și delicatețe sufletească . Alte personaje cheie sunt bunicul cel viteaz, de la care autorul a moștenit darul povestirii, și bunicul cel voinic, pierit în al doilea război mondial” , a explicat scriitorul Miron Blaga. Acesta a vorbit și despre contextul neprielnic dezvoltării în acea perioadă „perioada 40-45, când dascălii români au fost scoși din școli și au venit dascăli maghiari.. Până în 1956 în locul unde era uzina electrică a existat o plăcuță pe care scria :« Accesul românilor interzis »”, a spus scriitorul. Definitoriu pentru a susține asemănarea cu Nică a lui Ștefan a Petrii e capitolul „Coliba mea din Dealul Lelii” unde autorul descrie cum a primit câteva nuiele de la mama unui prieten pe când se plimba cu Miron Blaga cu o barcă pe care și-o construiseră singuri pe care scriseră cu batoane de cretă albastră „Pescărușul”. În stilul lui Creangă , Ioan Costea descrie întâmplarea: „Când ajungem cam la jumătatea drumului, în dreptul lui Ciotioaie, ultima casă de la Todești către Izvorul Parcului, ne întâmpină mama lui Ion al lui Dejeu, cu o nuia lungă în mână și viforată precum Tornada altădată.. Saveta , cum îi spuneam noi, se îndreaptă vijelios spre mine… Dacă nu ștartam cum trebuie, mă atingea, cu nuiaua peste cămașa și nădragii uzi, ca și cu un fulger, cum mi s-o părut că suna când o învârtea în aer” . Cu umor descrie autorul, în același capitol o întâmplare care putea fi tragică, îl putea scoate definitiv de pe orbita unei cariere militare. Este vorba despre episodul în care evită, la limită, o capcană pusă pentru un urs furnicar.

„Dealul Lelii e unul cu multe povestirii și trebuie să scrii « Povestiri din Dealul Lelii » unde nu trebuie să fie prezente numai micile năzbâtii sau marile aventuri, ci toată cuprindea. Un volum al III-lea «Costanu»”, a lansat Miron Blaga provocarea prietenului său colonelul.

Revoluția anacronică-Șoșoniada

Volumul doi e de sorginte militară. „Sunt pagini serioase, foarte serioase, dar și demne de Anton Bacalbașa. Impresionează și meditația lui filosofico-religioasă, dar și situațiile apărute după decembrie 1989 care îl duc într-o ipostază mai puțin plăcută aceea de a trece prin judecătorii, tribunale… Nu dă verdicte generale, e viziunea de la fereastra vieții mele”, explică Miron Blaga maniera în care colonelul (r) abordează cel de-al doilea volum. În capitolul „Revoluția anacronică – Șoșoniada” , autorul e surprins în momentul în acre se derula un plan de înființare a Regimentului la nivelul Comandamentului Armatei a IV-a a Transilvaniei, un proces tergiversat pentru care „cei responsabili ar fi trebuit să plătească, dacă n-ar fi existat balamucul care a urmat, sau tocmai de aceea”. Chiar dacă situația politico-militară e descrisă ca fiind tot mai gravă, în unitatea militară nu vin informații nici la nivelul eșaloanelor superioare. E descrisă și convocarea la o ședință cu Ilie Ceaușescu, secretarul Consiliului Politic Superior al armatei române, care venea de la Timișoara după primele evenimente care îl vizau pe Laszlo Tokes „sprijinit de bande de vandali foarte agresive, care au provocat distrugeri și vandalizări, pregătiți în acest scop în tabere din Ungaria” , așa cum informase acesta. Ilie Ceaușescu a cerut armatei de la Cluj să își facă datoria după modelul „exemplar în carea făcut-o armata de la Timișoara , dacă va fi cazul. De la un coleg care se întoarce de la Timișoara află, după ce acesta trece de filtrul contrainformatorilor militari, că în stradă nu sunt doar vagabonzii și huliganii, că au ieșit masiv oamenii și s-a tras. E contactat și de alți colegi care cer „ca nu cumva să facem ca la 1907”.Între colonelul Costeași Mutu, secretarul Comitetului de partid al Regimentului are loc un dialog dur în timp ce Mutu îi cere să tragă dacă e cazul la Cluj. Colonelul Costea îl întreaba dacă el ar trage dacă în mulțime și-ar descoperi sora sau fratele. „Măi , Mutule, după ce o să tragi tu primul, ca să dai exemplu de partid, o să trag și eu numai că o să te ochesc pe tine, și ține cont că, până una alta, eu comand această unitate și acolo în stradă , nu va trage nimeni, și nici tu, nici măcar aer în piept , fără ordinul meu”, a fost replica colonelului Costea.

„ «Costanu» este o autobiografie a asumării orgolioase a contradicțiilor și momentelor hotărâtoare în existența unui individ, a unei angajări lucide, eroice pe alocuri, cristalizate în aspirația, spre împlinire spre clădirea unui destin potrivit dorinței și meritelor, este, în ultimă instanță transcrierea sentimentului de realizare socială și a gândului izbăvitor că atât s-a putut într-o viață de OM”

Colonelul (r) Ioan Costea face parte din lista scurtă a celor 100 de militari pentru Centenar

Colonelul (r.) Ioan Costea este primul comandant al Regimentului 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureşeanu”. „Este un om care a ales cariera militară din vocaţie. Deşi era foarte tânăr, (deţinea gradul de căpitan) a reuşit să creeze premizele înființării (26 mai 1989) Regimentului 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureşeanu, marea unitate, care astăzi reprezintă un etalon în Armata României. Deşi condiţiile au fost deosebit de complexe (încadrare şi înzestrare deficitară), colonelul(r.) Ioan Costea a dat dovadă de responsabilitate privind actul de comandă şi, alături de subordonații săi, a reuşit în scurt timp de la înfiinţarea unităţii să ducă la îndeplinire misiunile încredinţate. Ofiţerul s-a dăruit în întregime activităţii laborioase de pregătire a cadrelor militare din unitate astfel încât să creeze capacitatea de a executa cele mai dificile misiuni de luptă, în caz de necesitate.Datorită activităţii sale, colonelul (r.) Ioan Costea rămâne un reper în existenţa marii unităţii clujene şi în formarea profesională a generaţiilor de ofiţeri care s-au pregătit în specialitatea artilerie şi rachete antiaeriene în cadrul acestei unităţ”, se arată în motivarea nominalizării.