Ca să evite perioada de carantină instituţionalizată de 14 zile, în 7 aprilie 2020, omul a trecut ilegal frontiera şi a ajuns la Santău Mic. Acolo a fost legitimat de poliţişti, în faţa cărora omul a minţit că a venit din Oradea şi nu dintr-o zonă roşie.
Omul a fost prins cu minciuna şi a fost plasat în carantină. De asemenea, oamenii legii i-au deschis un dosar penal, dosarul fiind înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.
Cercetările penale sunt într-o fază incipientă, urmând să fie clarificate mai multe aspecte în acest dosar.
,,La Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea se află un dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la indracţiunile de trecere frauduloasă a frontierei de stat, fals în declaraţii şi zădărnicirea combaterii bolilor. Un bărbat a trecut ilegal frontier din Ungaria în România ajungând în localitatea Santău Mic, unde a declarat în mod mincinos în faţa organelor de poliţie că a venit din Oradea, luând în mod greşit un alt autobus, el intenţionând să ajungă într-o localitate din judeţul Cluj”, se arată într-un comunicat semnat de prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, Ciprian Marius Morar.
Tânărul de 20 de ani a încercat să evite carantinarea
Bihoreanul în cauză a reuşit să treacă graniţa pe fâşie dar a fost prins de poliţiştii de frontieră.
„Persoana în cauză a fost preluată și a condusă la sediul sectorului, pentru cercetări. În urma verificărilor efectuate de către polițiștii de frontieră s-a constatat faptul că este un cetățean roman, în vârstă de 20 de ani, domiciliat pe raza judetului Bihor. La cercetări tânărul a declarat că a venit din Austria prin Ungaria, folosind diferite mijloace de transport în comun. După ce a ajuns în localitatea Artand, s-a deplasat pe jos, peste câmp, spre România, încercând să evite efectuarea formalitătilor de frontieră prin punctul de trecere. Tânărul a recurs la aceasta metodă, deoarece nu dorea să fie introdus în carantina instituționalizată la intrarea în România. După terminarea formalităților în cauză, persoana a fost predată catre personalul D.S.P. Bihor, în vederea introducerii în carantina instituționalizată pentru 14 zile”, precizează comisar-șef al ITPF Oradea, Laura Bondar.
Șase beiușeni riscă închisoarea pentru că au mințit ca să nu stea în carantină
Citiți principiile noastre de moderare aici!