Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Cornel Popa aproape că-l acuză de impostură pe actualul preşedinte, Pasztor Sandor, în problema zborurilor de pe Aeroportul Oradea, anunţate recent de actuala conducere a Consiliului Judeţean şi cu care Pasztor se laudă. Iată ce spunea Popa, joi, la sediul PNL: „Semnarea destinaţiilor s-a întâmplat cu trei luni înainte să plecăm noi de acolo, dar ni s-a cerut bărbăteşte să nu le facem publice ca să nu producem perturbări. Toate au fost rezolvate înainte să plec eu de acolo, spre mulţumirea mea şi a alegătorilor bihoreni. Ştiam şi de Torino, de Barcelona, de Dusseldorf – care probabil va fi viitoarea destinaţie anunţată. Luton – Londra nu mai vine din cauza Brexit-ului. Însă Blue Air îmi transmisese că nu voi rămâne singur şi că vor veni, chiar dacă alte companii nu vor dori să vină”.
Drafturi şi drifturi politice
Simţindu-se lezat, actualul preşedinte al CJ Bihor, Pasztor Sandor a reacţionat vineri, în scris, la afirmaţiile lui Popa. Cu această ocazie, Pasztor a „lovit” în lauda lui Popa privind zborurile, susţinând că ex-preşedintele Popa îşi arogă merite ce nu-i aparţin!
Pasztor pentru Popa: „Cu ocazia debutului în campania electorală, ați făcut o serie de declarații pe care nu le pot lăsa fără replică, pentru că printre ele s-au strecurat, sper că involuntar, o serie de neadevăruri, cu care încercați, pe de-o parte, să câștigați voturi iar, pe de altă parte, să minimalizați realizările prezentate de mine în bilanțul celor 100 de zile ale mandatului. Eu nu candidez , deci nu sunt în campanie electorală și, implicit, declarațiile mele nu sunt făcute pentru a aduna voturi. Să le luăm pe rând.
Ați afirmat că toate meritele pentru încheierea negocierilor privind zborurile de pe Aeroportul Oradea vă aparțin. Fals ! La preluarea mandatului, în arhiva Consiliului Județean am găsit un singur draft de contract, și acela semnat doar din partea CJ, cu referire la curse RyanAir, pe ruta Oradea-Londra (draft nr.5328/14.06.2016). Acesta a fost denunțat de compania aeriană din cauza Brexit-ului (recunosc că nu ați avut nici un rol în Brexit). Zborurile RyanAir către Barcelona și Milano au fost negociate separat, în urma corespondenței începută în 07.09.2016-(draft de contract nr. 2116), parafată și semnată în data de 20 septembrie 2016. Finalizarea negocierilor pentru celelalte curse a avut loc chiar în noaptea de dinaintea anunțării acestora, adică 12 spre 13 octombrie. Așadar, vă arogați merite ce nu vă aparțin. Eu nu am vrut să vorbesc de realizările mandatului dumneavoastră, dar să fiți convins că mi-l voi apăra pe al meu”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!