După o discuție prelungită la Primărie, a fost însoțită de primarul Ilie Bolojan și viceprimarul Mircea Mălan la două lucrări de amploare, finanțate prin proiecte europene.
În Piața Ferdinand, comisarul a primit mulțumirile primarului Ilie Bolojan pentru buna colaborare: „pentru efortul făcut ca absorbția de fonduri europene să se desfășoare în condiții cât mai bune. Îi mulțumesc pentru întâlnirile pe care ni le-a organizat cu Asociația Municipiilor din România, Autoritatea noastră de Management la Bruxelles, la care am participat de câteva ori și pentru tot concursul pe care l-a dat pentru care anumite lucruri care nu mergeau să fie înlăturate.”
Comisarul a deplâns faptul că proiecte cu finanțare europeană din țară sunt frânate și întârziate ani de zile de birocrația din București. A mai observat și realitatea că la orice campanie electorală sau la schimbarea minștrilor, proiectele care stau în semnăturilor celor din capitală „nu au cum merge foarte repede”.
„Îl felicit pe dl. primar și pentru echipa pe care și-a format-o, a arătat că se poate lucra, în ciuda birocrației. Politica regională nu are culoare politică. Am fost și sunt la dispoziția guvernelor dar principalii mei parteneri și cei mai de nădejde aliați pe care i-am avut în acest mandat au fost primarii din toate statele membre și președinții de regiuni”, a mai spus Corina Crețu.
Ea anunțat că „pentru perioada următoare de finanțare, conform propunerilor făcute, România ar trebui să poată câștiga 6 miliarde de euro, în plus față de ce are acum.”
În exercițiul actual, Oradea a avut rezervați direct, ca municipiu, 35 milioane de euro. „A ajuns să consume 300 de milioane, pentru că, din păcate, celelate reședințe de județ nu au avut posibilitatea de a depune proiecte mature. Secretul ar fi buna guvernare”, e opinia canditatei Pro România.
Din Piața Ferdinand, delegația oficială s-a deplasat în Calea Aradului, la șantierul de prelungire a liniei de tramvai cu încă 3,5 km, unde comisarul a punctat că „transportul în comun modern și pietonalizarea sunt definitorii pentru un oraș modern european și pentru sănătatea oamenilor”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!