Coridoarele verzi de pe Barcăului respectiv din Cartierul Soarelui amenajate în contul unor proiecte europene, urmează să fie predate către Primărie începând de săptămâna viitoare. Viceprimarul Florin Birta a organizat, ieri, conferințe de presă în teren, în prezența constructorilor dar și a unora dintre beneficiarii direcți, care luaseră deja în folosință parcurile.
Trei hectare, fără apă sau toaletă, în Soarelui
Investiția din Cartierul Soarelui aduce marele beneficiu că a trasformat o pârloagă, o groapă de unde se scotea pământ pentru fabrica de cărămidă, într-un spațiu util și necesar, în vecinătatea cartierului care se dezvoltă rapid la periferia Oradiei.
Lucrările care se întind pe o suprafaţă de aproape 3 hectare au început în februarie. Terenul era degradat, așa că primul pas a fost igienizarea și apoi nivelarea parcelei. Parcul e delimitat de strada Macului la vest, de strada Bajor Andor la nord și de strada Fenyes Szabolcs la sud.
Vizibil de pe prelungirea drumului expres, noul parc este dotat cu un teren de baschet, îngrădit și cu un spațiu de joacă pentru copii. Cei interesați de jogging au la dispoziție o pistă de alergare de un km, lată de 1,20m, similară celei din Parcul Brătianu.
Viceprimarul Birta spune că, dată fiind suprafața mare a parcului, de aproximativ 3 hectare, s-a optat pentru soluția semănării gazonului, cel livrat la rulou fiind prea scump. Astfel, e de așteptat că abia pe anul viitor parcul va avea un covor de gazon. Viceprimarul insistă că în toate parcurile urbei, orădenii au permisiunea de „a călca” iarba sau de a se așeza pe gazon, pentru ordină și recreere.
[eadvert]
Proiectul mai conține plantarea a peste 260 de arbori din speciile arțar, mesteacăn, fag, magnolie, cedru, chiparos, oțetar roșu și stejar. Perimetral parcului, s-au pus în pământ arbuști de gard viu.
Aleile sunt asfaltate, parcelele cu gazon sunt prevăzute cu sistem de irigație iar iluminatul public e cu sistem LED.
La o primă vedere, parcul prezintă neajunsul că nu a fost dotat nici cu toaletă publică și nici cu cișmele, necesare mai ales familiilor cu copii sau vârstnicilor.
Executantul lucrării este firma sătmăreană Saminstal SRL, valoarea contractului a fost de peste 4,7 milioane lei fără TVA.
Muncitorii firmei lucrau ieri la însămânțarea parcului cu gazon și la udarea vegetației plantate. Contractul prevede o garanție de cinci ani din partea executantului, arborii care nu supraviețuiesc până la primăvară urmând să fie înlocuiți.
Accesibil pentru cei cu dizabilități, WC cu autocurățare, pe Barcăului
Și coridorul verde de pe Barcăului, care pornește din Oneștilor și ajunge până în zona centurii din Ioșia, este cu aproximativ o săptămână înainte de termenul de predare, după ce termenul inițial de finalizare a fost amânat.
„Avem o suprafață de aproximativ 4 hectare de spații verzi care au fost amenajate dintr-o zonă degradată, neîngrijită”, a spus viceprimarul Birta.
Lucrările au început la finalul anului trecut, cu termen de execuție șase luni. „Am avut acea problemă pe care am mai prezentat-o, cu pista de alergare de tartan, care va veni de jur împrejurul parcului, de aproximativ 2,5 km. Pista e în afara proiectului parcului, construită de primărie din bugetul local. Pentru a o distanța de bordura șoselei, am modificat proiectul parcului, introducând pista mai în interiorul parcului. Între bordură și pistă va veni un alinimanet de arbori. Astfel, termenul de finalizare a lucrărilor este 30 septembrie 2020”, spune vicele.
Și proiectul Barcăului a fost finanațat de UE, cu o valoare de peste 7,7 milioane lei, fără TVA.
Parcul are trei tronsoane, primul este destinat odihnei active, cu aparatură de sport și fitness, inclusiv pentru persoane cu handicap locomotor. Al doilea e dotat cu terenuri de joacă, pergole și bănci iar al treilea este pentru odihnă și picnic pe iarbă.
„În cadrul parcului, atât locurile de fitness cât și cele de joacă au elemente pentru persoanele cu dizabilități. Avem două toalete publice în parc, cu acces inclusiv pentru persoanele cu dizabilități”, mai spune viceprimarul.
Modulele WC public cu care e dotat parcul au costat în jur de 10.000 euro bucata, vor fi cu plată și au sistem de autocurățare. Acestea mai au un contor de timp, astfel încât ușa se deschide automat după un interval prestabilit. Parcul a mai fost dotat cu 3 cișmele.
În parc s-au plantat 355 de arbori, arțar, mesteacăn, fag, magnolia, stejar, cedru și chiparos și 12 262 de arbuști ornamentali, plus mai multe soiuri de flori perene.
Trimite articolul
Xcompozitorul orădean Fényes Szabolcs și scriitorul orădean Bajor Andor au trăit în ceea ce numim azi „orașul vechi”, ce caută numele lor atribuite unor străzi de pe coclauri?! Aaa, în oraș nu mai e loc de numele unor alogeni, prea mulți ca să-i enumăr aici…
-
Propun str.Primãriei să fie str. Grosswardein.
-
Asa e vdct! Exact la asta ma gandeam si eu cand citeam stirea si ma uitam la poze! In nici un caz sa spunem ceva pozitiv; este efectiv sinistru ce nume s-au dat!! Asa ceva nus-a mai vazut! Eu sunt super supi! Sper sa mergem toti astia inteligenti de pe bihon si sa distrugem coridoarele astea! As le aratam la astia care ne conduce
Faceti economie la wc uri de aia vezi oameni făcându-și treburile te miri pe unde.Mai ales în parcuri. Așa-i în civilizație! cismelele și wc urile sunt un lux.
Sunt curios cit o sa reziste aceste toalete civilizatiei poporului., nu prea se vede ca acum 2000 de ani romanii deja a inceput educatia bastinasilor.
Am fost si eu ieri in parcul nou creat din iosia , si l-am luat la pas dinspre onestilor sper centura.Prima impresie a fost buna,pavajul montat bine fara denivelari,banci moderne,toaleta nefunctionala! bine caci exista toaleta caci se pare caci la noi in oradea au uitat prin parcuri sa existe.Si cum spune-am prima impresie buna,dar hop de la intersectia cu mestesugarilor spre centura lucrurile se schimba, pavajul montat este tot cu denivelari si ma gandesc caci la anul dupa ploi si zapada denivelarile vor fii si mai mari si vom merge pe valuri cu sanse mari sa te impiedici! Eu ma intreb,chiar asa se vrea!! sa se faca lucrari doar de mantuiala si in graba(desi au intarziat o ceva vreme buna!!!), cei care receptioneaza chiar nu se uita la detalii.
Este bine caci modernizeaza orasul ,dar va rugam puneti pret si pe calitatea lucrarilor, si apoi mai si intretinetile!!!! si aici am de dat un exemplu! Sau refacut fatadele la multe cladiri in oras dar cu timpul isi pierd stralucirea ,si de ce! caci nu le intretine nimeni ! nici macar o data pe an nu sunt curatate de depunerile de praf si mizeri!! chiar nu se poate ca administratia prin firme de curatenie sa faca acest lucru! Sa speram ca pe viitor lucrurile sa fie facute cu materiale de calitate si calitatea lucrarilor sa fie buna!!!
-
Nu ca costa, totul trebuie sa fie cat mai ieftin , sa fie, nu conteaza ca dupa 1 an se distruge, e bifat ca s-a facut. Nu trebuie cheltuit nimic cu intretinerea.
Cat costa întrarea la toaleta aceea publica? Se zice că e cu plata dar nu scrie nicăieri cat costa.
“Modulele WC public cu care e dotat parcul au costat în jur de 10.000 euro bucata, vor fi cu plată și au sistem de autocurățare. Acestea mai au un contor de timp, astfel încât ușa se deschide automat după un interval prestabilit.” Dacă ai ghinionul să fii mai constipat, riști să rămâi cu cucul la vedere. Cine nu-i gata îl iau cu lopata!!!