De această dată, ei se vor întâlni cu copiii, în diferite locații comune. „Spre deosebire de anii precedenți, când în data de 1 iunie, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, pompierii deschideau porțile subunităților, invitându-i pe cei mici la ei «acasă», în acest an, pompierii militari bihoreni îi vor sărbători pe copii în intervalul 29 mai – 4 iunie, în locuri familiare membrilor comunității: parcuri de joacă, parcuri de promenadă, stadioane, centre de localități etc”, anunță pompierii.
Pompierii bihoreni au pregătit pentru sărbătoriții zilei de 1 Iunie jocuri, concursuri, prezentări ale autospecialelor de intervenție, echipamentelor și accesoriilor din dotare, exerciții demonstrative specifice (stingere a incendiilor, salvare de la înălțime, echipare contracronometru, acordare prim ajutor calificat etc.), panouri foto, căsuțe machetă pentru refularea apei la țintă și alte surprize și activități. La Oradea, pompierii îi așteaptă pe copii în Piața Unirii (între orele 11:00-16:00 și în Orășelul Copiilor (între orele 10:00-14:00).
În județ, pompierii ies prin parcuri sau în locații cunoscute, la Săcădat, Sânmartin, Marghita, Sălard, Salonta, Tinca, Beiuș, Aleșd, Ștei, Valea lui Mihai și Săcueni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!