[eadvert]
Aceasta fiindcă pensiile lor depind de recunoașterea sau nu a unor adeverințe din care să reiasă că au fost expuși la radiații. Și aceasta în ciuda tuturor măsurătorilor și a cercetărilor care vorbesc depre Bihor ca fiind județul cu gradul cel mai ridicat al radiațiilor de radon, produse de uraniu. Afirmația îi aparține cercetătorului Betty Burghele. Și în ciuda faptului că oamenii invocă un document guvernamental care confirmă că Exploatarea Minieră Bihor – EMB se află în zona I de radiații și grupa I. Iar pe cărțile de muncă ale tuturor minerilor scrie EMB, nu Mina Avram Iancu sau Molibden. Și chiar dacă Inspectoratul Teritorial de Muncă spune că e zona I, grupa I de radiații.
Oamenii s-au adunat în fața Palatului, sediul instituției miniere din Ștei, pentru a-și arăta nemulțumirile. Ei au reclamat aptul că pierd la pensie 1.500 de lei, fiindcă nu li se recunoaște, asemenea colegilor lor, că au lucrat în această zonă de radiații, în același front. „Deasupra noastră era banda cu uraniu”, spune o femeie care a lucrat la Moara 4. „Am lucrat la Moara 4, la bismut. Mai mulți colegi au câștigat în instanță grupa I, zona I. Eu și pentru grupa 1 a trebuit să dau în instanță, am câștigat, într-adevăr. De ce nu avem dreptul la această încadrare? Prin fața atelierului Bisulfură și Bismut circulau autobasculantele încărcate cu minereu de uraniu, câteodată fără prelate, neacoperite. În perioada verii circulau până la 8 seara, deci prindeam și schimbul I și schimbul II. Depozitul de Depozitare a Uraniului era la maximum 50 de metri de atelierul Bismut. În spate era platforma de unde se încărca minereul de bismut în roabe, de unde se descărca în vasele de reacție. Deci noi eram expuși acolo tot timpul. Lângă noi era calea ferată pe unde circulau trenuri încărcate cu uraniu. Se trimiteau 20-24 de garnituri de uraniu în fiecare lună. Deci zilnic, o garnitură avea până la 24 de vagoane. Încărcarea dura o zi, o zi jumate”, și-a amintit una dintre fostele angajate de la EMB, care își revendică drepturile.
„Am filmările, putem demonstra cum se încărcau trenurile. Se încărcau și apoi veneau cu lopata și nivelau oamenii de la expediție”, spune și jurnalistul independent Horia Dumitraș, geolog de profesie, care e un fel de portavoce a foștilor mineri. Horia Dumitraș a participat la filmarea documentarului TVR „Copiii uraniului” și deține și filmări cu plăcuțele din Băița, unde oamenii erau atenționați că există pericol de radiații. „La Moara 4 Ștei au fost înregistrate valori mai mari de 0,5 becquerel, până la 10, chiar până la 193 becquerel, datorate materialului radioactiv situat în jurul depozitului de cărbune. Când se descărcau rabele, cădeau materiale pe jos la platforma de stocare, cum nu erau radiații? Și acolo sunt măsurători. Nu sunt făcute de mult timp, sunt făcute în 2014. Noi am lucrat până în 1994 acolo, vă dați seama, dacă la zece ani distanță s-au înregistrat valorile acestea…”, spune una dintre doamnele care se luptă pentru dreptul său. „Cu mașinile cu care se transporta uraniu se aproviziona Flotația, Molibdenul, Avram Iancu, Energeticul, uraniul nu se scotea doar din Mina Avram Iancu, se venea cu aparatul în hălzile de uraniu. Și la noi la Flotație se prelucrau materiale din Iancu – pirita, care are și ea radiații”, a explicat un alt fost miner.
Din păcate, în ciuda măsurătorilor care certifică nivelul de radiații din zona Băița, fiecare fost miner trebuie acum să aibă propria adeverință din care să rezulte că a lucrat în zona I grupa I de radiații pentru a-și primi pensia conformă condițiilor respective, chiar dacă există deja hotărâri judecătorești similare pentru alți ortaci cu care au lucrat în același front.
România este menționată ca fiind printre ultimele state care nu au un atlas al zonelor de risc la radiații, astfel încât fiecare cetățean să cunoască nivelul radiațiilor din zona în care locuiește.
Trimite articolul
XA,nu, ce grupa 1 de muncă visează minerii ?
Păi ei nu ştiu că în grupa 1 sunt încadraţi doar judecătoraşi ,procuroraşi, polițai şi jendarmi ,care se trag de şireturi, prin piețe ,cu băbuţe care vând pătrunjel netimbrat şi care nu au cârpe anti covid pe față.
La fel , în grupa 1 mai sunt încadrați şi apărătorii patriei ,soldățeii alcolişti, care încă din tinerețe dau lupte grele cu sticlele de votcă ordinară”Genocid” prin cârciumi puturoase de cartier.
Minerii… să zică bogdaproste ,că după 40 de ani de muncă primesc cinşpe milioane. Pânâ îi mai primesc şi pe ăia…
-
Atunci, să nu se mai mire cei rămaşi în țară, că părinții îşi educă copiii să părăsească țara imediat ce au împlinit 18 ani.
Ei nu vor să păţească urmaşii lor,ceea ce au pățit ei…după 40-45 ani de muncă, să primească de la stat o mie şi ceva de lei.
Adică să-şi bată joc de munca lor de o viață, o armată de țigani (sudişti) din parlament.
Doa-lor și d-lor judecători voi puteți avea pensi nesimțite pentru că sunteți nesimțiți. Să nu folosesc un termen mai potrivit. Dar chear nu va e rușine ! Voi sunteți magistrați? Voi faceți dreptate acestor categorii de oameni care au atâtea bolii profesionale? Iar voi care ați lucrat doar in birou și în sala de judecata, vați pus pensi cum ați vrut voi. Nu mai țineți cont de legislativ, și vă faceți legea junglei așa că vă doare direct in cot de aceasta categorie de oameni care își caută și ei dreptatea. SA VA FIE RUȘINE
În 1929 guvernul a trimis armata ca să-i împuște pe mineri, pe mulți dintre ei pe la spate.
https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Greva_de_la_Lupeni,_1929
Difența e că acuma nu-i mai împușcă…..îi lasă să moară de foame și de boli.