Apropiată de România, prin acțiunile umanitare pe care le organizează din anul 1990 și prin apartenența la Clubul Fotografic „Varadinum”, al cărei membră este, Francine a ales să-și expună lucrările la Oradea. Artista a dorit să prezinte o populație mai puțin cunoscută lumii, din Sumatra – „duanu”.
„Am dorit să vă prezint oamenii din Sumatra, lumea «duanu», o lume izolată pe mare. Am și imagini realizate în România, dar pe acestea le pot prezenta artiștii locali. Am ales să prezint viața și obiceiurile acestei lumi pe mare, nisip, drumuri și gheață”, a declarat artista, la vernisajul de joi.
Despre cele 48 de imagini alb/negru au vorbit vicepreședintele Fotoclubului „Varadinum”: artiștii Adela Lia Pop, Ovidiu D. Pop, iar despre acțiunile sale umanitare în țară și în lume, jurnalista Crina Dobocan.
„Mă bucură prezența artistei la Oradea care redă, prin fotografiile ei, viața unui popor încercat dar, după cum se poate vedea din imagini, un popor vesel, oameni plini de zâmbet, care se mulțumesc cu faptul că se iubesc și trăiesc în armonie”, a spus artistul Ovidiu D. Pop, președintele Fotoclubului „Varadinum” Oradea.
Francine Aubry este membru al Federației Internaționale al Fotografilor (Fotograf Creativ), dar și al Varadinum Foto Club Oradea din anul 2017.
A avut numeroase expoziții de fotografie, conferințe, prezentări în: Saint Pierre du Perray, Aix en Provence, Orleans, Sorgues, Mennecy, Theil pe Huisne, Le Mans, Sanded on the Loir în Franța și Yakutie la Biblioteca Națională și Școala de Operă Yakutsk.
Ea are deja planificate multiple expoziții pentru anul 2019, în țara noastră (Timișoara, Mangalia și Suceava).
Citiți principiile noastre de moderare aici!