[eadvert]
Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, o serie de activităţi de educaţie muzeală. Cea denumită „Prietenul meu, tramvaiul!” este adresată elevilor cu vârste cuprinse între 9-14 ani.
Activitatea presupune vizionarea unui Power Point despre tipurile de tramvaie care au circulat de-a lungul timpului în Oradea și o scurtă istorie a acestui mijloc de transport cu referințe în principal la orașul nostru. În partea a doua a întâlnirii, participanții vor putea vizita expoziția de Istorie (fără ghidaj).
Activitatea se va desfășura la sediul instituției din Str. Armatei Române nr.1/A, în perioada 5, 6 decembrie 2023, între orele orele 10.00-11.00, 12.00-13.00. Programările se pot face la nr. de telefon 0722/081.499, de luni până vineri, între orele 9.00-15.30. Atelierul se desfășoară cu grupuri de minim 5 și maxim 15 copii. Taxa de participare este de 10 lei/elev. Activitățile vor fi organizate și susținute de către Hochhauser Ronald, muzeograf
O altă activitate de educație muzeală va fi „Istoria aparatului de proiecție”, adresată elevilor cu vârste cuprinse între 8-14 ani. Atelierul va cuprinde: prezentare Power Point (apariție, părți componente, la ce servește, invenția fraților Lumière, Animafilm); observarea unor tipuri de aparate de proiecție din colecția muzeului; vizionare diafilme cu subiecte diverse (povești, poezii, momente din istoria națională).
Activitatea se va desfășura la sediul instituției din Str. Armatei Române nr.1/A, în perioada 23 noiembrie, 7, 14 decembrie 2023, între orele 10.00-11.00. Programările se pot face la nr. de telefon 0722/081.499, de luni până vineri, între orele 9.00-15.30. Atelierul se desfășoară cu grupuri de minim 5 și maxim 15 copii. Taxa de participare este de 10 lei/elev. Activitățile vor fi organizate și susținute de către Gabriela Ananie, muzeograf.
Activitatea de educație muzeală intitulată „Natura văzută la microscop!” este adresată elevilor cu vârste cuprinse între 10-14 ani. Atelierul va cuprinde: prezentarea microscopului optic; activități practice – examinarea preparatelor microscopice şi vizită în expozițiile secției Științele Naturii.
Activitatea se va desfășura la sediul instituției din Str. Armatei Române nr.1/A, în perioada 21-23 noiembrie 2023, între orele 10.00-11.00; 12.00-13.00. Programările se pot face la nr. de telefon 0722/081.499, de luni până vineri, între orele 9.00-15.30. Atelierul se desfășoară cu grupuri de minim 10 și maxim 25 de copii. Taxa de participare este de 20 lei/elev. Activitățile vor fi organizate și susținute de către Adrian Gagiu, șef secție Științele Naturii, și Gabriela Lobonț, muzeograf.
La secţia Muzeul Oraşului Oradea a Muzeului Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal se va desfăşura activitatea de educație muzeală „Cetatea în culori”, adresată elevilor din învățământul primar.
Activitatea cuprinde vizita ghidată în Palatul Princiar, precum și o activitate de creație plastică. Programul se va desfășura la Muzeul Orașului Oradea (P-ța Emanuil Gojdu nr. 39-41), în perioada 21 – 24 noiembrie 2023 (marți-vineri) 2023, orele 10.00-11.00, 11.00-12.00. Programările se pot face la nr. de telefon 0771.741.331. Taxa de participare este de 10 lei/elev. Activitățile vor fi organizate și susținute de către Diana Iancu, muzeograf.
Scopul activităţilor de educaţie muzeală este de a le oferi copiilor oportunități de învățare și de dezvoltare a unor abilități prin metode educative alternative.
Citiți principiile noastre de moderare aici!