Dintre copiii căţărători de la Crux Oradea, trei ocupă locuri în top 3 naţional la categoriile lor de vârstă. Mihai Laza a luat locul 2 la tineret, Sara Filimon şi Andreea Pitic au obținut locul 2, respectiv 3, la categoria C3 – copii născuţi în 2004-2005.
Rezultatele s-au cumulat în urma a cinci etape de concurs, derulate la Cluj, de două ori în Bucureşti, Vulcan şi Braşov. „Sunt foarte mândru de evoluția copiilor în acest campionat, nu mă aşteptam să ocupăm locuri aşa bune. Noi am fost curioşi ce face echipa la un campionat naţional, nu ne-am gândit mai departe”, spune antrenorul lor, Sedevi Imre.
Copiii Crux se antrenează câte două ore pe zi în patru zile din săptămână.
Citiți principiile noastre de moderare aici!