Astfel, organizatorii invită copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani să participe în săptămâna care urmează (18-22 iulie) între orele 10:00 – 12:00 la mai multe evenimente în cadrul taberei prietenilor Bibliotecii.
Conform programului luni, 18 iulie va avea loc „Lecție și conversație în limba engleză” cu prof. Mariana Tanc, o recenzie sau lectură de carte și vizionarea filmului „Pisicile aristocrate”. Marți, 19 iulie, va fi o activitate pe bază de abilități și îndemânare – „Confecționarea de figurine din hârtie colorată” cu prof Anya Vereș și „Trenul prieteniei până în SUA”.
Activităţile artistico-plastice organizate sub îndrumarea prof. Cătălina Kuibus și „Trenul prieteniei până în Germania” se vor derula miercuri, 20 iulie. Joi, 21 iulie, vor aveal oc activități artistico-plastice și de pictură cu prof. Viorica Dobran și activități de îmbunătățire a abilităților personale cu prof. Florica Cadar, iar la final „Trenul prieteniei până în Rusia”. În ultima zi din săptămână, vineri, 22 iulie, se vor derula activități preventive prezentate de comisarul șef Ioana Indrieș, de la Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Bihor.
Activitățile vor continua și în săptămâna 25-29 iulie, aceasta fiind ultima pe agenda evenimentelor dedicate taberei prietenilor Bibliotecii. Luni, 25 iulie, va fi un atelier de desen și pictură cu prof. Eugenia Drăgoi, marți (26 iulie) un program de scenete din marionete confecționate din ziare, cu prof. de la CSEI „Orizont”. Miercuri (27 iulie) copiii vor avea parte de un program de scente alături de prof. Doina Iliescu și o lecție de limba engleză cu prof. Mariana Tanc. Psihodrama prin muzică va fi joi, 28 iulie, fiind prezentată de psihologul dr. Alin Crețu, iar vineri, 29 iulie, copiii vor vizita Inspectoratul Județean de Pompieri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!