Director şcolar dar şi jurnalist cu experienţă este prof. Dan Ispas, preşedintele Comisiei de Bacalaureat la Colegiul Tehnic „Unirea” Ştei, centru unde ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, a anunţat că îşi trimite corpul de control pentru a cerceta suspiciunile de fraudă.
Deocamdată, suspiciunile planează îndeosebi asupra unor elevi şi profesori supraveghetori din 10 săli de examen din totalul de 14 săli. Iar principalele indicii sunt similitudinea a peste 40 de lucrări la matematică (fapt semnalat la centrul de corectare din Timiş) precum şi imaginile surprinse de camerele video de supraveghere prezente în toate sălile de examen.
Şi comisia va fi audiată
Cât despre simţul de observaţie al Comisiei de Bacalaureat şi al monitorului din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Bihor, inspectorul general Nicolae Avram se abţine să se pronunţe în această fază a cercetărilor.
„În momentul de faţă nu se poate culpabiliza comisia. Prin prisma situaţiei apărute la Ştei, sigur că ar fi fost de dorit ca membrii comisiei să circule mai insistent prin săli. În funcţie de rezultatul cercetărilor vom putea spune mai mult despre responsabilitatea celor implicaţi în supravegherea şi coordonarea Centrului de Bacalaureat de la Ştei. Vor fi audiaţi şi membrii comisiei”, ne-a declarat şeful IŞJ Bihor, prof. Nicolae Avram.
Cert este că membrilor Comisiei de Bac le revine sarcina de a le aminti profesorilor asistenţi supraveghetori îndatoririle lor din timpul examenului precum şi misiunea de a veghea la buna desfăşurare a examenului.
Cât despre simţul de observaţie al preşedintelui comisiei, trebuie să pornim de la premisa că e unul dezvoltat. Aceasta în condiţiile în care Dan Ispas s-a evidenţiat ani de zile ca director al unui post TV local din Beiuş dar şi ca cel mai activ corespondent al unui cotidian local.
Profesor de istorie, Dan Ispas s-a remarcat şi ca autor, fie de cărţi (ex. „Neam şi Lege Românească în Ţara Beiuşului”, Ed. Buna Vestire, Beiuş, 1999) fie de documentare TV („Diamante arhitecturale – biserici de lemn din Ţara Beiuşului”). Păcat că, acum, sub oblăduirea sa, Colegiul Tehnic „Unirea” din Ştei s-a făcut… de istorie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!