„SC Rotw Guard Security SRL Mangalia desfăşoară activitatea de verificare a biletelor de călătorie fără a fi autorizată, declarându-şi ilegal sediul social secundar în Oradea – capăt linie Nufărul.
Concret, punctul de lucru nu este declarat la Camera de Comerţ şi Industrie Bihor şi nici la Direcţia Finanţelor Publice, deşi exista această obligaţie. Totodată, nu este autorizat conform legislaţiei în vigoare”, a declarat Cristiana Bigan, directorul executiv al OJPC Bihor.
Alte nereguli
Neexistenţa unui plan al activităţii de control, la data şi ora controlului, deşi contractul încheiat cu OTL stabileşte în sarcina firmei verificarea a 60% din cursele zilnice între orele 4:00-24:00, este o altă neregulă constatată.
Pe de altă parte, nu există o bază de date cu personalul angajat, ci doar un dosar cu pozele a circa 40 de persoane, multe dintre ele nemaifiind angajate ale firmei.
Ori contractul prevede un minim de 40 de angajaţi. „Nu există procedură de control, staţiile nu funcţionează, controlorii nu au în dotare imprimate de procese-verbale, iar pentru legitimare nu au legitimaţii de serviciu”, a adăugat şefa OJPC Bihor.
Scuze
Mihai Balotă, administratorul Rotw Guard SRL din Mangalia, spune că nu a putut să declare „Oradea – capăt de linie Nufărul” drept punct de lucru pentru că acest spaţiu nu are adresă poştală. „Se pare că este o problemă a regiei.
Eu nu sunt ilegal acolo. Ar trebui să fac un subterfugiu, să închiriez un spaţiu pentru a-l putea declara. Este o situaţie la care deocamdată nu am soluţii de rezolvare.
Oricum, acest lucru nu aduce nici un dezavantaj oraşului. Taxele şi impozitele nu le depun acolo pentru că punctul de lucru nu are personalitate juridică”, ne-a spus Mihai Balotă.
Varianta OTL
Conducerea OTL se disculpă în privinţa punctului secundar de lucru. „Noi, când am organizat licitaţia, am verificat bonitatea firmei şi i-am pus la dispoziţie, în mod gratuit, spaţiul respectiv.
Că ei nu s-au înregistrat la Finanţe până acum nu-i problema noastră. Fosta firmă din Arad, care a efectuat control anul trecut, nu a avut nici o problemă cu înregistrarea punctului de lucru secundar. Firma din Mangalia nu poate, pentru că nu a fost interesată”, este de părere Corneliu Lupău, directorul OTL.
Ce spune legea
OUG nr. 45/2003 privind Finanţele Publice Locale spune la articolul 28, aliniatul 7, că „plătitorii de impozite şi taxe care au organizate puncte de lucru stabile, cu minim cinci angajaţi, sunt obligaţi să solicite înregistrarea fiscală a acestora ca plătitori de impozit pe venituri din salarii, la organul fiscal în a cărui rază teritorială se află punctul de lucru. Solicitarea se face în termen de 15 zile de la data înfiinţării”.
Călin Gal, comisarul-şef al Gărzii Financiare Bihor, ne-a confirmat că firma SC Rotw Guard SRL Mangalia ar trebui să aibă sediul secundar înregistrat la Finanţele bihorene. „Normal, având punct de lucru în Oradea, trebuie să aibă şi sediul secundar înregistrat aici. În caz contrar, activitatea desfăşurată de ei este ilegală”, ne-a precizat Călin Gal.
Reamintim că OJPC Bihor a demarat controalele la firma Rotw Guard şi în urma materialului scris în Jurnal bihorean în urma sesizărilor primite de la cititori referitor la comportamentul controlorilor.
Dan Birta
Trimite articolul
XNu stiu de ce toata lumea se leaga de controlorii acestia… or fi ei tigani, dar par ok!
Acuma e normal ca nu ne plac pentru ca daca ne prind fara bilet ne da amenda si amenzile nu ne plac…
Nu ne plac ca sunt controlori si gata.
nu imi plac controli si nici nu o sa imi placa vreodata sunt varza 😛
Sunt un navetist cu abonament de 15 ani. Controlorii nu au nici un respect faţă de călători.O femeie de 7O ani şi-a uitat abonamentul gratuit acasă şi a fost amendată.Dar rromi de lângă ea nu aveau bilet şi nici nu au fost întrebaţi.De multe ori vatmani pornesc pe traseu cu perforatoarele ne modificate,cu cele de pe traseul anterior.Modificând ştampilatorul pe traseu.Dacă ştampiley biletulla capăt de traseu când porneşte tranvaiul spre oraş pe bilet pe lângă dată şi ora apare numărul tramvaiului care nu este aceaşi cu ce apare în faţă,fiind din cursa anterioară.Numărul corect apărând pe traseeu.Controlorii amendează şi în acest caz,de-şi ora este corectă când a urcat călătorul.De ce se acceptă controlori fără bacalaureat?Controlorii în cauză au 2 clase ca trenul!!!Foarte multe cazuri am văzut pentru că sunt prof.şi vin pe zi şi de două ori la şcoală.Pe unu lau luat pe sus cu forţa din tramvai,trăgând-ul de haine din cauza celui de sus amintite.Greşala vatmanului!Cum e angajatorul,aşai şi muncitorul!!!Vă rugăm să interveniţi pâşă nu e târziu!!!Cu stimă,un abonat!!!
Nu stiu de unde provin controlorii astia dar mie mi se par a fi fosti tractoristi, vorbesc tare intre ei, striga, sunt nesimtiti, lucruri pe care doar un om venit de 1 secunda de la coada vacii, dupa ce a trait in izolare,le-ar face…
Niste tarani si inculti verifica oameni cat de cat intelectuali, studenti, si poate chiar unii elevi care le sunt superiori la nivel cultural si “tractoristii” ii fac de ras
Ar merita sa fie batuti odata si umiliti sa nu se mai comporte ca si cum ei ar fi facut legea… fapta pe care am si factut`o de vreo 2 ori…le`am tras cate 2-3 pumni…pt ca incepeau sa ma ia` de mana, sa ma agreseze, pe simplul fapt ca nu era bilete la statia aia, si nici vatmanul nu avea, in fine, m`ma simtit foarte bine dupa ce i`am tras eu cateva…nu mai era el cel care facea legea :)…avizi amatorilor(controlorilor) noi va stim….voi pe noi nu`… 😛
eu zic ca nu ar trebuie sa fie asa de tarani cu lumea, mai ales cu batranii, care saracii de ei au muncit o viata intreaga si nu se ajung cu nimik…asa ca jos cu porcii nespalati din tramvaie si cu alcolistii!!! si inca ceva nu ar trebui sa vb asa de urat cu lumea…nu au tupeu sa se lege de tigani…sunt niste fricosi…datii afara…sa vina urmatorii!:)
Adevarul e ca sunt antipatici…..si se comporta urat cu pasagerii.Am fost si in alte tari.Controlorii aveau uniforma ,vorbeau respectuos…daca nu ai bilet te dai jos si platesti amenda.Dar nici asta nus-admite ca sa te faca de tot *******…..
Aici e vorba de interese, adica baietii astia asa zisii controlori ca nu sant in realitate controlori deoarece firma lucreaza ilegal in Oradea si nu este inregistrata in Oradea – abuzeaza din plin de “functia” lor de controlori pentru a stoarce de bani cati mai multi calatori. Asta e, ca va place ca nu va place asta se intampla. Aici ar trebui sa intervina politia ca e vorba de infractiuni din partea controlorilor. Deja mi-e scarba sa mai calatoresc cu tramvaiul sa vad cum niste controlori escroci amendeaza pe cei care nu au bilete si pe pensionari iar pe tzigani ii lasa in pace sa circule cum vor ei. Asta numa in tzara asta a escrocilor se poate intampla, si mai vrem sa intram in UE. Vai de noi!!!!
astia ar trebuie batuti mar si dusi inapoi la vaci si la sapa
Nu e normal sa te controleze , controlori ce apartin unei firme ilegale , Nu e normal in momentul legitimarii in loc de nume sa ti se spuna agen 0015 daca tot luam bilete ar trebui sa ni se asigure si siguranta pe timpu calatoriei aici ma refer la cersetori de etnie rom care eventual ne si jefuiesc . Controlorii vorbesc de corectitudine ma rog si asta e o perspectiva dar oare stiu ce inseamna cuvantul corect nu as crede .Tot nu e normal ca cersetori sa calatoreasca fara bilet de ce au oare acest drebt , fata de restul care platim amenzi . Daca ar fii sa amintim si comportamentul controlorilor lasa mult de dorit . Oare si ei n-ar reprezenta ?oare tara asta are nevoie de asemenea oameni ?chiar politia nu are sa spuna nimic mi-e chiar scarba de tot ce se intampla e inadmisibil .
nu stiu la cine sa ma adresez. Asa ca ma adresez redctiei de la Bihon. azi prietena mea a mers cu autobusu pe linia 14 , au aparut controlori au cerut biletele si abonamentele la CONTRL. Ea din gresala a dat un alt bilet cu 2 calatorii,dar pe acel bilet mai era o calatorie valabila, si una care o folosise ea in alta zi. Astia au inceput sa zica ca nu e bun biletul. ea scoate din buzunar biletul bun . si-au dat seama ca e ok dar cand a cerut biletul cu cu calatoria buna inapoi ei l-au rupbt buctele si i-au zis poftim biletul.
ce e de facut?
Sunt si eu un locuitor a-l Orazii ,si ca orice locuitor mai trebuie din pacate sa folosesc mijloacele O.T.L,mijloace de transport unde trebuie sa-ti feresti buzunarele de binevoitori,dar mai nou a-m constatat ca trebuie sa faci fata si tratamentelor ” şoc ” ,tip “Farsele lui JUGARU ” ,dupa numele emisiunii de la un post tv ,unde respectivul actor supune calatorii de taxi unor scene ,testindu-le rezistenta psihica ,dar cu deosebirea ca in ace-a emisiune calatorii primesc premii,iar pe mijloacele O.T .L. Oradea primesc amenzi .
C-am de un asemenea tratament a-m ajuns sa am si eu parte,astfel intimplarea mea a constat ca m-am suit linga Plastor ,Calea Clujului, în autobuzul 16 ,si avind in fata mea doua cliente care isi perforau biletul ,am asteptat sa pot si eu perfora(marca) biletul ,autobuzul în acest timp demarînd de pe loc ,si dintr-o data asupra noastră(trei persoane,eu necunoscindu-le pe celelalte doua ) ,sa napustit un individ tuciuriu la fata,si urlind in gura mare ca nu vrem sa compostam biletele,cu toate ca nu au trecut decit cca. 15-20 secunde (marcatorului de bilete trebuindu-i cca 6-10 secunde ptr a marca biletul unei persoane ) ,deci distinsul controlor ,insotit si de alti doi ,mi-a cerut buletinul,acuzînduma,cu toate ca îi ave-am ca martori pe ceilalti calatori,ca a-s vrea sa ma sustrag compostarii biletului ,si ca atare trebuie sa ma amendeze .L-a acest comportament inadecvat nu a-m stiut ce sa mai fac,gindinduma ca ori este beat ,ori răuvoitor ,ce-a din urma varianta confirmîndumi-se ,astfel cu toata incercarea mea si a celorlalti calatori de linga mine de a explica situatia ,a trebuit în ultima instanţă sa merg cu ei l-a seful lor ,de la capatul liniei 4,in cartierul Nufărul,reprezentantul firmei S.C.Agenţia “Detectiv”P&P S.R.L ,si care sef mi-a explicat ca trebuie sa platesc indiferent de ce cred eu 200000 lei pe loc,sau 800000 daca imi face proces verbal,zicîndu-mi ca controlorii sunt trei contra cuvîntului meu ,cu toate ca la explicarea faptelor petrecute controlorul tuciuriu a inceput sa deformeze faptele ,sustinind ca nici nu ave-am de gind sa compostez biletul si ma uitam in alta directie decit ce-a a compostorului,iar ceilalti 2 colegi ai sai cîntind pe aceeasi muzica (normal !!) ,le-am arătat ca ave-am la mine înca 2 bilete a 4 calatorii,pe linga biletul a 2 calatorii pe care mi l-au pus la procesul verbal.Cît timp am stat în antecamera ,am apucat să discut cu un lucrator de acol-o mai simţit,care mi-a confirmat ca au un plan de trei amenzi pe zi pe persoana ,iar daca nu fac planul sunt dati afara ,din cauza aceasta aparînd multe probleme între seful local(care se pare ca era de doar trei zile sef ) si angajatii ca controlori.
Asa ca dragi concetateni ai Oradei ,va sfatuiesc ca ptr. a nu paţi ca mine ,ori sa evitati pe cit posibil mijloacele de transport local,ori sa aveti pe lînga dumneavoastra o echipa cu camera de filmat ,ptr ca altfel ori de cite ori li se scoala acestor controlori ,va pot da o amenda din senin ,fara a o pute-a reclama nicaieri,astfel incît să-si faca planul firma fantoma,firma care a mai avut contract cu O.T .L.,dar care a avut o perioada de repaus datorita tot unor asemenea scandaluri,dar care se pare ca anul acesta si-au platit mai bine sefii de la O.T.L. .si au cistigat contractul cu ei in detrimentul altei firme care a activat pîna in 2005 .Controlorii cu care am avut probleme sunt MURESAN GHEORGHE (roomul si seful echipei de smecheri) ,Vasari Sandor si Gabor George (toti sunt foarte tineri,avind maxim 25 de ani si cred că doar avînd intre 5 si zece clase).
Seful lor,si reprezentantul firmeiS.C.Agentia “Detectiv”P&P S.R.L.,este Gulmete Daniel ,un tip cu inel in ureche ,si care se pare ca isi alege angajatii in functie de cît de smecheri sunt,si nu de cit de civilizati cu o conduita demna a-r trebui sa fie .
Aceste intimplari le-am scris ptr a putea sa luam o atitudine impotriva tuturor nesimtitilor si smecherilor cu care venim in contact,asteptind si de la alti calatori sa scrie pe acest site si in acelasi timp sa se fereasca de acesti raufacatori .