Sâmbătă, Maternitatea şi Ambulanţa Oradea au fost ţinta unui control al reprezentantului Ministerului Sănătăţii în teritoriu. Dr. Marius Pârcioagă a descins neanuntat la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie în jurul orei 19:00 şi a verificat activitatea de la camera de gardă. Medicii erau prezenţi la serviciu şi cazurile existente la camera de gardă au fost gestionate bine, a informat şeful Autorităţii de Sănătate Publică Bihor.
Totuşi, dr. Pârcioagă a sesizat că activitatea medicală de urgenţă ar putea fi îmbunătăţită dacă serviciile de urgenţă care ţin de obstetrică şi ginecologie s-ar acorda într-o cameră de gardă de la parterul spitalului şi nu de la etaj. „Activitatea de acordare a serviciilor de urgenţă în specialitatea obstetrică-ginecologie poate fi îmbunătăţită prin dislocarea camerei de gardă de la etajul spitalui la parter pentru scurtarea timpului de ajungere a medicului la cazurile care se prezintă în urgenţă”, a informat dr. Pârcioagă care a relatat că a transmis conducerii această propunere. În plus, şefii Maternităţii au fost atenţionaţi să schimbe programul de începere a activităţii din policlinică şi medicii să lucreze de la ora 8:00 şi nu de la 8:15 sau 8:30.
După vizita de la Maternitate, şeful ASP Bihor a inspectat dispeceratul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bihor. Dr. Pârcioagă nu a observat nicio neregulă la Ambulanţă ci doar problemele cu care se confruntă personalul de aici.
Dr. Pârcioagă a informat că angajaţii din dispecerat au nevoie de spaţiu mai mare, de ventilaţie corespunzătoare pentru a putea lucra in conditii optime. În urma vizitei la Ambulanţă, şeful ASP a decis să se întâlnească cu reprezentanţii Ambulanţei Bihor pentru a încerca să soluţioneze problema spaţiului insuficient.
Citiți principiile noastre de moderare aici!