În perioada 01-29.11.2013, CJPC Bihor a desfăşurat o acţiune de verificare a respectării prevederilor legale din domeniul protecţiei consumatorilor la comercializarea articolelor textile şi a articolelor de încălţăminte, fiind verificaţi 112 operatori economici. „Au fost constatate abateri privind informarea consumatorilor prin elementele de identificare şi caracterizare ale produsului: nerespectarea normelor privind denumirea şi marcarea compozitiei fibroase, abateri privind indicarea modului de intreţinere a produselor, precum şi abateri cu privire la afişarea preţurilor şi tarifelor, în mod vizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit”, explică Giani Bura, inspectorul şef adjunct al CJPC Bihor.
Pentru articolele de încălţăminte comercializate au fost constatate abateri cum ar fi: lipsa pictogramelor din care să reiasă materialul din care sunt confecţionate părţile principale ale încălţămintei, lipsa instrucţiunilor de întreţinere şi a informaţiilor privind condiţiile în care se acordă garanţia.
Comisarii au întocmit 98 de procese verbale de constatare a contravenţei prin care au fost aplicate amenzi contravenţionale în valoare totală de 31.600 lei.
Sfaturi
Pentru că achiziţionarea articolelor de încălţăminte şi îmbrăcăminte necesită o atenţie deosebită, Comisariatul Judeţean pentru Protectia Consumatorilor Bihor vine cu unele sfaturi utile pentru consumatori. „Articolele de încălţăminte şi îmbrăcăminte trebuie achiziţionate numai din magazine specializate, unde se eliberează documente fiscale care confirmă efectuarea achiziţiei, cu indicarea datei cumpărării, care acordă garanţie pentru produse. Bonul trebuie păstrat pentru eventuale reclamaţii”, a precizat Giani Bura. Trebuie acordată o atenţie deosebită la achiziţionarea articolelor de încălţăminte şi îmbrăcăminte care poartă numele unor mărci consacrate, dar al căror preţ este exagerat de mic în raport cu preţul real al unor astfel de produse. În aceste cazuri există riscul ca produsele să fie contrafăcute. În astfel de cazuri trebuie anunţat de urgenţă CJPC Bihor. Încălţămintea trebuie examinată cu atenţie şi probate ambele articole ale perechii alese înainte de a lua o decizie. La fel şi articolul de îmbrăcăminte ales trebuie probat înainte de a-l achiziţiona. Încălţămintea trebuie să fie etichetată prin pictograme corespunzătoare celor trei părţi componente. Îmbrăcămintea trebuie să fie prevăzută cu o etichetă termo-umido-rezistentă care să indice materialul din care este confectionată, precum şi însemnele internaţionale de întreţinere.
Citiți principiile noastre de moderare aici!