Locuitorii din județ, afectați de proiectele de infrastructură, au deschis 16 procese autorităților, prin care contestă hotărâri ale CJ sau ale Guvernului. Dintre procesele intentate, 7 sunt pentru centura Aleșd, 9 pentru centura Sânmartin. Locuitorii din Aleșd au ajuns până la Înalta Curte de Casație și Justiție cu contestațiile formulate în instanță. Mai exact, este vorba de două procese, cu termene în lunile mai și iunie, prin care cei afectați de traseul șoselei ocolitoare doresc să suspende efectele HG nr. 94/2022, prin care au fost aprobați indicatorii tehnico-economici și ale HG nr. 346/202, prin care au fost aprobate exproprierile. Restul acțiunilor intentate de locuitorii din Aleșd se află deocamdată pe rolul instanțelor din Bihor. Totodată, reclamanții au formulat o cerere de executare silită a CJ Bihor cu privire la hotărârea judecătorească prin care s-a dispus suspendarea HCJ nr. 101 și 102/12.05.2021.
[eadvert]
În luna ianuarie, la două dintre acțiunile deschise pentru drumul de legătură Oradea – Sânmartin, instanțele bihorene au admis, în parte, cererea reclamanților, 9 la număr, și a dispus anularea mai multor hotărâri ale CJ Bihor prin care au fost aprobați indicatorii tehnico-economici și culoarul de expropriere. „Nu sunt alte procese intentate”, ne-a transmis Biroul de presă al Consiliului Județean Bihor.
În acest moment, în Bihor, Consiliul Județean are, în diferite stadii de implementare, șapte proiecte importante de infrastructură. Varianta de ocolire Aleșd se află în faza de execuție, ordinul de începere a lucrărilor fiind dat în 26 iunie 2022. Stadiul lucrărilor este la 46%, potrivit autorităților. La Centura Beiuș lucrările au început la 17 februarie 2023, fiind în acest moment la 4%. Lucrările la drumul de legătură Oradea – Sânmartin au început la 18 octombrie 2022, iar în prezent gradul fizic de realizare este de 15%. Pentru centurile din Zona Metropolitana, Oșorhei, Sântandrei, Nojorid, ordinul de începere a lucrărilor a fost dat pe 20 februarie 2023.
Restul proiectelor nu au ajuns încă în etapa de execuție. Astfel, centura Biharia se află în faza de atribuire a lucrării, Inelul Rutier Metropolitan, în faza de licitație (Lotul II a fost atribuit constructorului PORR Construct, Lotul I se află în etapa de evaluare, urmând a fi desemnat câștigătorul). Drumul expres Arad – Oradea, cel mai mare proiect la care lucrează CJ Bihor, se află încă în etapa de proiectare.
Când a anunțat proiectele, CJ a precizat că finanțarea pentru majoritatea proiectelor de infrastructură va fi asigurată din bani europeni. Doar că, din cauza proceselor și contestațiilor, acestea s-ar putea să nu mai prindă finanțare sau să primească bani europeni doar pentru o parte din proiect. Într-o solicitare transmisă CJ Bihor, am încercat să aflăm pentru care dintre proiectele amintite mai sus s-a depus finanțare. Am primit un răspuns vag însă, care nu oferă niciun fel de informație.
„Au fost depuse cereri de finanțare pentru fonduri europene privind proiectele de infrastructură, pe măsură ce sunt realizate documentațiile necesare și apar oportunitățile de finanțare. Sursele de finanțare pot fi consultate în Strategia Integrată de Dezvoltare Durabilă a Județului Bihor 2021 – 2027”, ne-a transmis Biroul de presă al instituției. Astfel, proiectele la care se lucrează deja, sunt plătite, deocamdată, din bugetul CJ Bihor (și din creditele accesate de instituție). Mai mult, oportunitățile de finanțare la care sperau să acceseze reprezentanții Județului sunt valabile doar până la finalul acestui an. „Problema cea mai neplăcută este că avem finanțare până la sfârșitul acestui an”, a subliniat președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, în ianuarie 2023, cu referire la centura Beiuș. El a spus, tot atunci, că „va trebui să găsim formule pentru a vedea cum închidem această lucrare, să găsim formule să continuăm finanțarea”.
Ce se întâmplă cu Centura Aleșd?
În noiembrie 2022, ca urmare a unor măsurători în teren, autoritățile au constatat că centura Aleșd intră mai mult decât se credea inițial, în câteva din curțile aflate pe traseu. Trei proprietăți erau afectate. Prezent în teren, în zona rezidențială traversată de șoseaua ocolitoare, Ilie Bolojan a promis atunci că proiectul va fi regândit, în zona cu probleme. „Se regândește traseul în zonă, în așa fel încât să nu se ajungă aproape de case”, ne-a declarat atunci Bianca Firezar, purtătorul de cuvânt al CJ Bihor. Am încercat să aflăm detaliile modificărilor făcute la traseu, fără prea mult succes. „Modificările solicitate la centura Aleșd au fost incluse în proiectul tehnic, fiind aprobate în Comisia Tehnico-Economică a CNAIR. Lucrările se desfășoară în graficul stabilit”, a fost tot ce ne-a transmis CJ Bihor.
Constructori, finanțare și termene
Lucrările la centura Aleșd sunt realizate de asocierea de firme Drum Asfalt și Trameco (Grupul Selina). Lungimea șoselei de centură va fi de 5,8 kilometri. Valoarea lucrărilor este de 74,8 milioane de lei, fără TVA. Finanțarea ar urma să fie asigurată din fonduri externe nerambursabile, alocate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, iar proiectul este realizat în baza unui protocol de colaborare dintre CJ Bihor și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Termenul de execuție este de 15 luni, 3 luni pentru proiectare și 12 luni pentru execuție, iar lucrările au demarat pe 2 iunie, când a fost emis ordinul de începere a lucrărilor.
În data de 2 februarie s-a semnat, la Beiuș, contractul cu Drum Asfalt (leader), Ilgaz Insaat Ticaret Anonim Sirketi, Obras Publicas y Regadios, OPR Asfalt. Valoarea contractului este de 269.464.711,29 lei, fără TVA. Durata de execuție a lucrărilor la proiectul de investiție „Varianta ocolitoare a Municipiului Beiuș” a fost stabilită la 18 luni, de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor. Lungimea traseului este de 7,33 de kilometri. Șoseaua va avea două benzi de circulație, câte una pe sens, iar profilul transversal cuprinde următoarele caracteristici: lățimea părții carosabile – 7 metri + supralărgiri, lățimea benzii de încadrare – 2 x 0,75 metri, lățimea acostamentului – 2 x1,70 metri.
Lucrările la Centura Sânmartin au început în octombrie 2022 și sunt realizate de asocierea formată din Construcții Erbașu, Vahostav – SK a.s., Drumuri Orășenești, Procons Group. Termenul de execuție este de 12 luni. Drumul de legătură între Oradea și Sânmartin va avea o lungime de 5,75 km, cu bretele de legătură cu DN76 și localitatea Haieu, cu o lungime de 2,27 km. Platforma drumului va avea o lățime de 10 metri. Șoseaua va avea pe lateral o pistă de biciclete cu o lățime de 3m și va cuprinde: 2 poduri, 2 pasaje, 1 viaduct, 1 pasaj subteran pentru biciclete, 11 podețe și 5 intersecții giratorii. Valoarea totală a investiției este de peste 177 de milioane de lei, proiectul urmând a fi finanțat din fonduri externe nerambursabile, alocate prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020.
Firma austriacă PORR Construct SRL a fost desemnată câștigătorul licitației pentru proiectul „Creșterea accesibilității pe drumurile județene în Zona Metropolitană Oradea”, care prevede reabilitarea DJ 767E Orșorhei-Copăcel (12,7 km) și realizarea centurilor Oșorhei (5,8 km), Sântandrei (5 km) și Nojorid (8,4 km). Procedura de atribuire a fost împărțită pe două loturi. Valoarea ofertei câștigătoare pentru Lotul 1 este de 108.275.129,09 lei, fără TVA, iar a celei pentru Lotul 2, de 84.394.118,95 lei, fără TVA.
Trimite articolul
XNu contra dezvoltarii ci contra abuzurilor … daca exista solutii mai bune pentru oameni/loclnici, trebuie luate in considerare, nu numai pretul cel mai mic…. dar, din pacate asa e in dictatura….
Contra ABUZURILOR!
Unii judecatori dau sentinte nelegale si netemeinice dubioase, ei neavand competenta de a suspenda lucrarile sau schimbarea amplasamentului.
Dezvoltarea nu e sa treaca soseaua prin sufragerie, sau demolarea casei cand la 100 metri e teren liber. Sau scumpirea taxelor, a intretineriii de la 300-1200 lei in 5 ani. Nu prin saracie si pe spinarea oamenilor e dezvoltarea
Dezvoltare? Ok, hai sa ne dezvoltam si sa demolam toate casele (proprietate privata) si sa construim altceva. Oare cine mai facea asa? Ah, da, Ceausescu. Doar ca ala iti oferea o alta casa la schimb, un job, etc. Era dictatura si socialism.
Vrem sa ne intoarcem acolo? Probabil multi ar vrea… dar noi luam doar partile rele – abuzurile si nu oferim nimic bun. De bine, de rau, Ceausescu dadea un apartament in locul casei demolate, acum primesti niste bani, o suma spusa de un “evaluator”. Daca gasesti sa-ti cumperi ceva de banii aia nu intereseaza pe nimeni. Unde e proprietatea aia garantata de constitutie?
Aș zice că, mai degrabă, oamenii ăia sînt împotriva betoniadei.