Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), joi, 5 septembrie, un prim Cod galben va fi valabil în Banat, în cea mai mare parte a Crişanei, sudul şi vestul Olteniei, precum şi în sud-vestul Munteniei, unde valorile termice se vor menţine deosebit de ridicate pentru această dată.
Local, va fi caniculă şi disconfort termic ridicat, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 33 şi 35 de grade.
Judeţele vizate, joi, de avertizarea de caniculă sunt: Arad, Bihor, Caraş-Severin, Dolj, Mehedinţi, Olt, Timiş şi Teleorman.
Potrivit sursei citate, vineri, 6 septembrie, un al doilea Cod galben de vreme deosebit de caldă va acoperi judeţele Arad, Bihor, Caraş-Severin, Dolj, Mehedinţi şi Timiş.
În aceste zone, maximele termice vor oscila între 32 şi 34 de grade.
sursa: Agerpres
Citiți principiile noastre de moderare aici!