Soarta Aeroportului Oradea stă, deocamdată, pe masa instanţei de judecată. Curtea de Apel Oradea a amânat până cel puţin spre finalul acestei luni emiterea unei sentinţe. Aceasta după ce două firme care au pierdut licitaţia pentru reabilitarea pistei au acţionat în judecată rezultatul licitaţiei. Este vorba despre firma austriacă Max Bogl şi de Construcţii Napoca, aceasta din urmă fiind firma implicată în scandalul Horia Uioreanu, preşedinele suspendat al CJ Cluj, aflat în arest preventiv. Contractul a fost atribuit de Aeroportul Oradea asocierii de firme austriece SC Porr Construct SRL – Teerag – Asdag – Akiengesellschaft – SC Col – Air Trading SRL.
Alba-neagra cu instanţa
Miercuri, judecătorii Curţii de Apel Oradea au avut surpriza să afle că firma Construcţii Napoca s-a răzgândit, informând Curtea că, de fapt, ar vrea să conteste rezultatul licitaţiei la Curtea de Apel Bucureşti, nu la Oradea. S-a invocat faptul că Aeroportul Oradea ar reprezinta, de fapt, o infrastructură de interes naţional, nu doar local. Chiar dacă aerogara se află sub tutela Consiliului Judeţean, nicidecum sub tutela Ministerului Transporturilor, aşa cum e cazul altor aeroporturi. Deşi putea să respingă pe loc cererea firmei reclamante, instanţa a decis ca cele două părţi să-şi argumenteze poziţia până în 17 septembrie, urmând ca pe 24 septembrie să fie dată o sentinţă prin care curtea să-şi confirme sau să-şi decline competenţa.
Surse din Consiliului Judeţean Bihor spun că acţiunile celor de la Construcţii Napoca SRL au doar rolul de întârzia investiţia de la Aeroportul Oradea şi, implicit, de a favoriza Aeroportul Avram Iancu din Cluj-Napoca. Aceasta din urmă ar putea avea de suferit, o dată ce de la Oradea s-ar putea zbura în diversele colţuri ale Europei. Construcţii Napoca este firma ce a câştigat licitaţiei de construire a pistei de 2.100 m a aeroportul din Cluj. În urma acestei licitaţii au fost arestaţi preşedintele CJ Cluj, Horia Uioreanu şi omul de afaceri Ioan Bene, cel ce controlează firma Construcţii Napoca.
Viorel Băican, şeful Biroului Investiţii de la Aeroportul Oradea spune că cele două firme care contestă licitaţia nu şi-ar fi constituit nici măcar garanţia de bună conduită, cerută de legislaţie. Adică 100.000 de euro, fiecare, cu echivalent în lei. Această garanţie se subscrie în favoarea contractantului, căruia i se constituie venit, în caz că firma ce contestă pierde procesul.
După atribuirea licitaţiei, toate firmele pierzătoare au depus contestaţii la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC), dar au fost respinse.
„Asocierea de firme desemnată câştigător a început deja proiectarea avizelor de şantier, lucrează la obţinerea avizelor de la autorităţi şi la etapizarea lucrărilor”, ne transmite Viorel Băican, optimist că lucrurile vor fi rezolvate favorabil Aeroportului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!