Consilierii locali din Oradea fac ore suplimentare. Nici n-a apucat să se depună praful pe scaunele înşirate la masa ovală din sala mare a Primăriei ocupate marţi cu ocazia primei şedinţe extraordinare din această săptămână, că vineri sunt, din nou, convocaţi în şedinţă. Indexarea taxelor locale este motivul noii întruniri. Deşi executivul local avea pregătit încă de marţi proiectul de hotărâre ce stabileşte fiscalitatea lui 2013, a preferat să-l amâne până la clarificarea situaţiei la nivel guvernamental. Acum, deşi Guvernul a instituit excepţia că în 2013 administraţiile locale pot omite indexarea, altfel, obligatorie la fiecare trei ani, la Oradea se operează totuşi, o creştere. Asta vine la pachet cu o veste bună, pentru contribuabili: se majorează şi facilitatea pentru plata integrală a dărilor până la primul termen.
Imobile şi terenuri
Astfel, proiectul care se află vineri în dezbaterea Consiliului Local Oradea conţine propunerea de creştere a impozitului pe clădirile persoanelor fizice cu 10,5% şi pe terenuri, atât ale persoanelor fizice cât şi ale persoanelor juriduce, cu 16,5%. Procentul de 10,5% nu se aplică peste cel de 4,2 % votat în decembrie anul trecut, ci-l înlocuieşte.
„Nu se modifică taxa auto, tarifele pentru serviciile Primăriei şi nici impozitul pe clădirile persoanelor juridice. Taxele noi introduse în decembrie nu sunt afectate”, spune Eduard Florea, şeful Direcţiei Economice din Primărie.
Tratare individualistă
Economistul justifică convocarea unei noi şedinţe extraordinare a Consiliului Local Oradea în condiţiile în care executivul avea gata pregătit materialul indexării fiscalităţii deja de marţi, prin faptul că nu se ştia ce anume va conţine hotărârea de guvern. Aceasta a dat un răgaz de un an administraţiilor locale, obligativitatea indexării devenind valabilă din 2014.
„Tratarea anului 2013 ca excepţie ar fi doar un răgaz, o tratare individualistă a acestui an. La Oradea am respectat principiul indexării anuale cu inflaţia. Orice sincopă ar pune în discuţie proiectele demarate şi sumele necesare acestora. Iar dacă nu am indexa acum, anul viitor ar fi cu atât mai greu contribuabililor”, mai spune Florea.
Proiectul de hotărâre ajunge pe masa consilierilor locali la limită: în ultimul sfârşit de săptămână dinaintea startului la încasarea dărilor, anunţat pentru luni, 14 ianuarie.
Creşte bonificaţia!
Cu indexarea impozitelor, executivul local propune consilierilor locali să aprobe şi creşterea bonificaţiei pentru contribuabilii care îşi achită integral dările până la primul termen de plată, pe 31 martie. Dacă până acum, aceasta era de 8% pentru persoanele fizice, din acest an creşte la 10%! „Cu această bonificaţie, sumele plătite anul trecut de cei care nu au primit bonificaţie, sunt la nivelul celor care le vor plăti în acest an, dacă achită întegral până la primul termen”, apreciază directorul Florea.
Această facilitate este de doar 5% pentru persoanele juridice şi rămâne nemodificată pentru 2013.
Citiți principiile noastre de moderare aici!