Proiectul ar urma să fie finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din Investiția I.4 „Implementarea a 3.000 km de trasee cicloturistice la nivel național”, Componenta 11 – Turism și Cultură. Condițiile de eligibilitate prevăd asocierea între minimum trei județe și o continuitate de cel puțin 150 de kilometri a pistei de biciclete.
„Conform ghidului de finanțare, sunt eligibile Consiliile județene și Apele Române. În baza înțelegerii pe care am făcut-o cu colegii noștri de la Apele Române, dânșii au depus un proiect în zona de nord a județului Bihor, unde au rambleuri de diguri în zona Valea Ierului – Barcău. Consiliul Județean Bihor a pregătit un proiect pe două direcții. O direcție înspre județul Alba, pe rambleul liniei de cale ferată de la Cordău către Holod, urmând apoi drumurile județene, și cealaltă direcție este înspre Cluj, pe Valea Crișului Repede, urmând digurile Hidroelectrica și drumurile județene din zonă”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.
Consiliul Județean intenționează să amenajeze 338 de kilometri de piste de biciclete, traversând 35 de unități administrativ-teritoriale din județ. Traseul total care străbate cele trei județe va avea 780 de kilometri.
[eadvert]
Termenul limită pentru depunerea cererii de finanțare este 11 decembrie.
În anul 2021 a fost încheiat un acord de parteneriat între Consiliile Județene Bihor, Alba și Cluj pentru dezvoltarea și promovarea turistică a zonei carstice a Munților Apuseni, prin care cele trei părți au convenit să realizeze mai multe obiective de interes comun.
Trimite articolul
XNici in Oradea nu este pusa la punc o retea de piste pt biciclete si ei vor piste pana in Cluj si Alba 🙂 vai de capul lor de penibili …
Sa stii ca nu-i chiar asa! Un turist pe bicicleta cheltuie cu dublu, pana la triplu fata de un turist in masina, amandoi doar fiind in tranzit. Zonele in care se anunta amenajarile de piste sunt perfecte pentru turism. Daca finantarile sunt nerambursabile, beneficiile investitiri sunt mult, mult mai mari decat chektuielile!