Nagy a fost trimis recent în judecată pentru frauda, el fiind acuzat că în 2008 a fost complice, prin firma sa privată Ego Trade SRL, la activităţi ilegale, ce aveau drept scop obţinerea nejustificată de fonduri europene pentru un fost parlamentar UDMR de Satu Mare. Nagy Mate Andras e director adjunct al Direcţiei de Implementare şi Proiecte Europene.
Iată ce a avut de spus purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean, Mircea Jacan, pe această temă: „În primul rând Nagy Mate Andras nici nu e angajatul Consiliului, deoarece direcţia respectivă are personalitate juridică proprie. Apoi, preşedintele Radu Ţîrle nu comentează faptul că Nagy este trimis în judecată”.
Şeful Direcţiei de Implementare şi Proiecte Europene, Ovidiu Şerban Morcan, nu vrea să ia nici el măsuri împotriva lui Nagy Mate Andras: „Din punctul meu de vedere, el beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. În momentul de faţă el e învinuit, nu vinovat. Aşteptăm o sentinţă definitivă şi vom vedea apoi ce e de făcut”, ne-a declarat Morcan, care a ţinut să precizeze că în perioada pentru care e învinuit colegul său nu era angajat al direcţiei. „El e învinuit în calitate de administrator al acelei firme, nu ca angajat al direcţiei”, a mai spus Morcan.
C.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!