Consiliul Județean și-a adoptat bugetul pe 2019, ce presupune 483 de milioane de lei. Mai mult cu 39 milioane de lei față de execuția bugetară din 2018.
167 de milioane de lei reprezintă bugetul de investiții dorit pentru 2019, din care 100 de milioane vin din excedentul provenit din 2018, ca urmare a proiectelor retrospective, decontate ulterior, respectiv a investițiilor ce nu au putut fi realizate anul trecut.
La capitolul transporturi apare o creștere exponențială, de la 47 la 117 milioane de lei. „Sperăm să reușim anul acesta să facem cele aproximativ 5 autogări din județ. De asemenea, cei 100 km de asfalt, care vor costa 25,5 milioane de lei, pe lângă lucrările de investiții pe drumurile județene”, transmite Pasztor. Cele mai scumpe sunt amenajările noului terminal de la Aeroport, care presupun și o nouă intersecție cu DN 79 – Calea Aradului. De asemenea, apar sumele alocate pentru Drumul Apusenilor, unde există o finanțare nerambursabilă prin POR. La capitolul investiții în transport figurează mai multe drumuri județene, în mai multe zone din județ, pentru care există finanțări prin PNDL, de la Guvernul României.
Dincolo de programul de investiții, comparativ cu 2018, se remarcă suma dublă alocată autorităților executive, aparatul propriu al CJ și instituțiile din subordine – consecință directă a creșterilor salariale din sectorul bugetar. De la 19 milioane în 2018, la 34 de milioane în 2019. De asemenea, există o diferență mare pe plus și la sectorul învățământ, de la 18 milioane în 2018, la 26 de milioane proiectate pentru 2019. Motivul: anumite lucrări de investiții în centrele de învățământ special din Oradea și județ, ce sunt în grija Consiliului Județean.
Bani pentru Catedrala Ortodoxă
Crește și suma alocată la capitolul „cultură, recreere și religie”, de la 71 la 100 de milioane de lei. Banii de la acest capitol sunt „înghițiți” în special de proiectele pe care le derulează Teatrul Szigligeti și Muzeul Țării Crișurilor. Iar Consiliul Județean mai are și alte instituții de cultură în subordine, ce trebuie hrănite. Este vorba, desigur, despre Teatrul „Regina Maria”, Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai”, Filarmonica de Stat, revistele culturale Familia și Varad, Școala de Arte „Francisc Hubic” și Centrul Județean pentru Conservarea Culturii Tradiționale.
Vicepreședintele Ioan Mang a declarat pentru JURNAL BIHOREAN & BIHON că s-au dublat sumele alocate cultelor, iar grosul a revenit Episcopiei Ortodoxe. PS Sofronie își dorește finalizarea lucrărilor la Catedrala Ortodoxă din Centrul Civic, în acest an. Din 2 milioane de lei alocați cultelor, 1,12 milioane îi revin Episcopiei Ortodoxe. Adică 56%.
La capitolul învățământ, sumele au crescut de la 18 la 26 de milioane, CJ evidențiind lucrările de investiții în școlile speciale din Oradea și din județ. Și la capitolul sănătate au crescut sumele, de la 3 la 7,5 milioane de lei. „Încercăm să pornim reabilitarea la Spitalul de la Nucet”, transmite Pasztor.
În schimb, la capitolul asistență socială se observă o scădere, de la 193 la 104 milioane de lei. „Cei de la DGASPC au venit cu un plan ambițios de investiții, pe fiecare centru de plasament. Încă cred că putem face economii, putem funcționa mai optim”, comentează Pasztor.
Obiecțiile liberalilor
Proiectul de buget a trecut cu voturile consilierilor PSD, UDMR, ALDE, dar și cu votul consilierului județean PNL, Iosif Peti. La rândul lui, Cornel Borza s-a abținut, în timp ce restul consilierilor PNL au votat „împotrivă”. Nu înainte ca Opoziția PNL să-și termine „cartușele” cu întrebări pe seama bugetului. La un moment dat, vicepreședintele Bodea i-a acuzat pe liberali de circ politic, în timp ce Călin Gal (PNL) l-a asigurat că „nu face nimeni circ politic aici, d-le Bodea”.
Consilierul Gheorghe Neag (PNL) s-a arătat mirat de suma mare pe care Consiliul Județean o alocă celor două teatre și Filarmonicii, aproximativ 46 de milioane de lei, mult mai mult decât anul trecut.
„Nu contestă nimeni importanța Culturii, dar să nu ajungem ca și omul ăla care stă în chirie și își cumpără BMW. Sunt copii care merg la toaletă în curte și se încălzesc pe lemne. Sunt niște creșteri foarte mari, și nu înțelegem care sunt beneficiile. Considerăm că greșiți. Sunt sume mult prea mari raportat la câte probleme are județul ăsta”, s-a exprimat Neag.
Președintele Pasztor i-a răspuns, evidențiind intențiile Consiliului Județean de a reabilita clădirea Filarmonicii, dar și de a investi în interiorul Teatrului pentru realizarea scenei rotative, printr-un proiect RO-HU, care va trebui antefinanțat de către CJ, până la decontările venite din sursa nerambursabilă. „Salariile au crescut, fiindcă așa au crescut salariile în această țară. Nu a crescut numărul de personal. Au crescut salariile, ca peste tot. Dar nu trebuie să considerăm asta o greșeală”, a reacționat președintele CJ.
Comunicări și „fumigene”
Liderul grupului PNL, Ionel Avrigeanu, a reclamat modul în care Executivul comunică cu consilierii județeni. „Ce am primit noi, ca și consilieri județeni, pe e-mail, nu seamănă cu ce este pe site. Am înțeles că acum se dorește un Centru (sala de spectacole ultramodernă anunțată de Ioan Mang ca urmând să fie edificată pe strada Universității – n.red.). O astfel de fumigenă a fost lansată și în 2014. Se construia în Oradea o mare sală de sport. Ce avem azi, după 5 ani? Un teren viran, nicio lopată de beton turnată și un mare zero de la CNI. Trebuie să ne asigurăm că avem finanțarea, să nu pățim ce am pățit cu sala de sport”, a reclamat Avrigeanu.
Cu această ocazie, Mang a comparat modalitatea de comunicare a CJ cu cea de la Primărie, care ar fi trimis consilierii locali PSD la plimbare, prin birourile Primăriei, până au găsit proiectul de buget pe masa directorului economic Eduard Florea. „Colegii consilieri (PSD) cer Primăriei ce ați cerut dvs. Iar dvs. ați primit 120 de pagini, în timp ce proiectul de buget al Primăriei are șase pagini de text și șase de tabele”, i-a retezat-o Mang.
De asemenea, Mang a amintit că ideea sălii de sport a fost lansată în Casa de Cultură a Sindicatelor, la o întrunire PSD la care a participat premierul și președintele PSD de atunci, Victor Ponta. Abia în 2018 Primăria Oradea a eliberat terenul pentru noua sală polivalentă, a subliniat liderul PSD Bihor…
FACT BOX
INVESTIȚII ALE CJ BIHOR ÎN 2019
Cele mai mari sume prevăzute în bugetul de investiții pe anul 2019 al Consiliului Județean Bihor:
– circa 46 milioane de lei reprezintă transferuri financiare către ADD – Agenția de Dezvoltare Durabilă a județului Bihor, prin care CJ Bihor finanțează diferitele investiții locale, precum bazinele didactice de înot și autogările din județ;
– circa 45 milioane de lei, pentru diferite lucrări de investiții în Traseul Regional Transilvania de Nord – Drumul Apusenilor, finanțat prin POR și pe drumurile județene, unde sunt utilizate și fonduri prin PNDL – Guvernul României;
– 16,7 milioane de lei merg către RA Aeroportul Oradea, pentru finalizarea investiției noului terminal, racordarea la DN 79 și rambursarea împrumutului contractat pentru lucrările de investiții (pistă + terminal nou);
– 10 milioane de lei reprezintă majorarea de capital la SC Parcuri Industriale Bihor SA, care dezvoltă parcuri industriale la Tileagd, Săcueni, Tămășeu și Drăgănești – Beiuș;
– 8,1 milioane de lei, pentru achiziția de imobile de către DGASPC Bihor și pentru diferitele lucrări la centrele de plasament ale DGASPC Bihor;
– 6,2 milioane de lei pentru reparații capitale, amenajări interioare și proiecte, la Muzeul Țării Crișurilor;
– 5,7 milioane de lei pentru incubator pe proiectul transfrontalier RO-HU și dotări la Teatrul Szigligeti;
– 1,7 milioane de lei pentru demolarea fostelor cazărmi din strada Ceyrat pentru realizarea Parcului Științific și Tehnologic;
– 1,5 milioane de lei pentru campusul școlar pentru învățământul special din Oradea;
– 1,3 milioane lei pentru reabilitarea fostei Policlinici mari de pe strada Republicii nr. 35, ce va deveni noul sediu al CJ Bihor;
– 1,1 milioane de lei reprezintă majorarea de capital, cofinanțare, proiectare și execuție pentru Parcul Științific și Tehnologic Oradea;
– 1 milion de lei pentru reparații capitale la Spitalul de Psihiatrie Nucet.
Citiți principiile noastre de moderare aici!