BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • RADIO GAGA
Select Page
  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • RADIO GAGA
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilieri judeţeni incompatibili cu... munca în mediul privat!

Consilieri judeţeni incompatibili cu... munca în mediul privat!

la 20 July 2018 10:08 Reactualizat la: 20 July 2018 10:15

Consilieri judeţeni incompatibili cu... munca în mediul privat!

20 July 2018 10:08 Reactualizat la: 20 July 2018 10:15
Înaintea votului privind rectificarea bugetară, consilierii județeni PNL și PSD s-au acuzat reciproc de incompatibilități cu funcția. Direct vizați sunt Stela Babău, Chirilă și Foncea.
Scris de farcas - Înaintea votului privind rectificarea bugetară, consilierii județeni PNL și PSD s-au acuzat reciproc de incompatibilități cu funcția. Direct vizați sunt Stela Babău, Chirilă și Foncea.

Trimite articolul

X

Liberalii acuză că aleșii județeni PSD Stela Babău și Bujor Chirilă sunt suspecți de incompatibilitate, pentru că, în paralel cu funcția de la Consiliul Județean, au fost puși directori la asociații înființate de Consiliul Județean, ADI Ecoland și ADI Ecolect.

Desigur, cu mâna partidului. Cei doi își votează, implicit, bugetele la entitățile pe care le conduc, atunci când votează bugetul, indică consilierul județean Ionel Avrigeanu.

Partidul-stat

Dincolo de acuzele din plen, îngrijorează cu adevărat altceva: faptul că liderii politici, inclusiv cei locali, se înconjoară tot mai mult cu persoane care stau cu mâna întinsă la partid, pentru a primi funcții de conducere în spațiul public, indiferent că au demonstrat sau nu ceva în mediul privat.

Tocmai prin vocea lui Bujor Chirilă, fost primar de Țețchea, pesediștii susțin că fostul consilier județean PNL Dacian Foncea a fost incompatibil cu funcția, între 2 și 28 iunie, deoarece în perioada aceea era și consilier județean, și manager la Spitalul Municipal, câștigată prin concurs, sub tutela Primăriei PNL.

„S-ar putea ca între 2 și 28 iunie dumnealui să se fi aflat în incompatibilitate”, reclama Bujor Chirilă în ultima ședință de plen, cu ocazia vacantării postului de consilier județean deținut de Foncea. Acesta din urmă a preferat să-și ia în primire șefia de la Spitalul Municipal „Dr. Gavril Curteanu”, cu o întârziere de câteva luni.

În urmă cu câțiva ani, același Foncea se lansase într-o veritabilă cruciadă purtată împotriva CAS Bihor, pe vremea când era manager la clinica privată NewMedics din Cantemir, acuzându-i pe șefii Casei că discriminează mediul medical privat din județul Bihor, în favoarea spitalelor mari. După ce mandatul din mediul privat i s-a încheiat în mod subit, Foncea a revenit în sistemul public sanitar, la vârf.

Ca reacție la acuzele venite dinspre PSD, liberalii arată spre cei doi colegi pesediști de la masa de plen, Babău și Chirilă. Aceștia din urmă sunt directori la ADI Ecoland, respectiv ADI Ecolect.

Ecoland este o asociație de dezvoltare intercomunitară înființată de Consiliul Județean cu ani în urmă, împreună cu primăriile din Săcueni și Diosig, pentru gestionarea centralei ce produce curent electric pe biomasă. Stela Babău a fost pusă acolo director de către șeful său de partid, Ioan Mang. La fel, spre finalul anului trecut Bujor Chirilă a devenit director la ADI Ecolect – entitatea unde Consiliul Județean s-a asociat cu toate primăriile din județul Bihor, pentru a gestiona proiectul județean de management integrat al deșeurilor.

Pentru acesta, Județul Bihor a absorbit circa 54 de milioane de euro, cheltuiți cu închiderea gropilor neconforme din județ, stații de sortare, tratare și transfer, dar și o stație de tratare mecano-biologică la Oradea. Iar rezultatele sunt sublime, dar încă lipsesc cu desăvârșire. Dovadă albiile râurilor, încărcate și azi cu deșeuri.

Ioan Mang s-a simțit obligat să-i răspundă cuscrului său liberal, luându-le apărarea celor doi și, implicit, politicii de partid. „Noi nu votăm aici bugetul Ecoland și Ecolect. Nu votăm aici salariile cuiva, ci o cotizație. Dacă am vota bugetul Ecoland și Ecolect, s-ar putea pune problema incompatibilății. La Ecolect, primarii au votat o contribuție de 50 de bani pentru fiecare locuitor al județului (plătită de CJ Bihor – n.red.) și 1 leu pentru locuitorul fiecărei comune, pe care să-l plătească fiecare primărie. Nu este vorba despre incompatibilități. E departe de acest lucru”, asigură pesedistul-șef din Bihor, dominat de nevoia de a-și proteja „familia PSD”.

Episodul Babău – Polman

Că partidul este în tot și în toate, nu mai este o surpriză pentru nimeni în România. De altfel, la finalul lunii iunie, beiușeanca Stela Babău a fost aleasă noua șefă a Organizației de Femei a PSD Bihor, cu 90 de voturi dintr-un total de 119. Un scrutin ce nu a fost lipsit de scandal, după ce directorul adjunct al Casei de Pensii, Carmen Polman, nu ar fi votat „cu cine trebuie”. Adică cu Babău, cea care asigurase și interimatul, după demisia Liei Pop, în 2016. După alegerile femeilor din PSD Bihor, în presa locală au apărut acuzații la adresa Stelei Babău, care ar fi amenințat-o pe Polman cu „evacuarea” de la șefia Casei de Pensii.

Conflictele lui Chirilă

În schimb, poziția lui Bujor Chirilă de la masa de plen a Județului a fost de natură să lase mască asistența: „Singura suspiciune ar putea fi un posibil conflict de interese, conform definiției din art. 308. Însă convingerea mea este că, prin votul meu, nu voi călca în niciun fel legile în vigoare”, a spus Chirilă, înainte ca hotărârea să treacă de votul plenului, în ciuda împotrivirii PNL.

Bujor Chirilă a ajuns șef la ADI Ecolect după ce nu a mai reușit să se regăsească profesional, ca urmare a renunțării la Primăria Țețchea, unde avusese patru mandate de primar. Chirilă a înlocuit la șefia ADI Ecolect un alt pesedist: pe Felix Cozma, cel căruia PSD i-a găsit un post de vicepreședinte la Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP).

Trimite articolul

X
Taguri:
Bujor Chirilă ,
Dacian Foncea ,
functii politice ,
incompatibilități cu funcția ,
rectificare bugetara ,
Stela Babău
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Sport local

    Lotus Băile Felix a regăsit gustul golului și a câștigat în deplasare
    Echipa antrenată de Cosmin Bodea a obținut a treia victorie din cele patru dueluri directe cu Viitorul Arad. Dacă în sezonul regular a învins în deplasare cu 2-1, vineri, în penultima etapă a sezonului din Liga 3, Seria 9, bihorenii s-au impus cu 3-1 (2-0).

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    ADVERTORIAL
    Strawberry Picnic Collection, de la Macarons Box Oradea by Ioana Crișan!
    Cutiile „Strawberry Picnic Colection” sunt în ediție limitată și în limita stocului disponibil!

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Escrocherie cu „cineva de la SRI”. Bărbat acuzat că și-a înșelat partenera cu zeci de mii de euro
    Un bihorean a fost trimis în judecată sub acuzația că și-ar fi înșelat fosta parteneră cu 15.700 de euro și aproape 14.000 de lei, bani pe care i-ar fi cerut fie pentru a o ajuta pe femeie să-și recupereze sumele împrumutate unui alt bărbat, fie pentru a-și rezolva diferite probleme medicale de care susținea că suferă.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de apă

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Străzile din satele Homorog și Ianoșda se modernizează cu bani de la bugetul local și sprijin de la Consiliul Județean Bihor
    Comuna Mădăras continuă investițiile în infrastructura rutieră, cu un nou proiect important, care va fi implementat cât mai rapid: modernizarea a trei străzi din satele Homorog și Ianoșda, pe o lungime totală de aproape 2 kilometri.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    „Între șic și kitsch. Despre decorarea casei în comunism”, o expoziţie plină de poveşti şi nostalgii
    La Muzeul Oraşului Oradea a fost vernisată o expoziţie cu zeci de bibelouri, obiecte din sticlă şi mileuri.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    ADVERTORIAL
    Creează ţinute stylish cât ai bate din palme: trucurile care te ajuta
    Creativitatea şi răbdarea sunt două abilităţi cheie când vine vorba de alcătuirea ţinutelor, fie că e vorba de haine de zi cu zi, fie că e vorba de evenimente speciale.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.