Sandra Laura Viorela Gavra își motivează gestul prin faptul că nu dorește să fie marionetă politică a nimănui și în special al liderului PSD Beiuș Stela Babău.
[eadvert]
Consiliera demisionară consideră că aceste încercări explică neapetența tinerilor pentru politică și spune că prezența sa pe liste la alegeri a adus un plus de imagine candidatei PSD Beiuș la Primărie, fiind singura prezență cu studii superioare juridice. Tânăra spune că se află „în incompatibilitatea de a face parte dintr-un grup de consilieri locali unde o singură persoană are pretenția de a decide și impune propriile puncte de vedere, ceilalți printre care și eu trebuind să ne rezumăm la un rol dat nouă de doamna președintă a PSD Beiuș, cel de executant”.
Sandra Gavra exemplifică cu faptul că a primit o absență nemotivată în ședința CL Beiuș fiindcă nu și-a anunțat liderul de grup, chiar dacă absența a fost considerată motivată de secretara CL Beiuș. Demisia a fost înregistrată pe 27 septembrie 2021.
Demisia are loc la un an de la alegeri, ocazie cu care PSD Beiuș spune că „propune cetățenilor o listă formidabilă de viitori consilieri locali pe care îi respect, care merită susținerea oamenilor, care știu ce au de făcut încă din prima zi și care vor face o echipă unită alături de mine, ca Primar.
Avem și 8 doamne candidate, media de vârstă este de 37 de ani și toate zonele Beiușului sunt reprezentate, astfel încât TOATE problemele și necesitățile beiușenilor vor fi cunoscute și soluționate conform legii de consilierii locali PSD” .
Trimite articolul
XO mare luptatoare pentru dreptate, transparenta (decizionala), echitate si ce-o mai vrea ea. O #rezistenta care a gresit adresa, cred ca si planeta. Pana la urma daca nu s-a regasit in PSD Beius, foarte bine a facut c-a plecat, numa’ sa nu moara de foame, ca vine iarna grea. Poate “parcheaza” in alt partid.
-
Daca a fost in PSD nu putea avea o gandire normala sau moderna? Nu te inteleg…oameni incuiati care cred ca si un tanar din interiorul PSD e Iliescu
-
N-ai inteles nimic.
-
Acuma nu e o drama plecarea domnisoarei. Accesul dansei pe lista a fost intens contestat de pesedistii reali si muncitori din partid. Cel putin primii 5 nu aveau ce cauta pe primele locuri. Desi se dorea o primenire a cadrelor, au reusit importul unor vechi sustinatori ai dreptei beiusene ori promovarea nepotismului. Membrii adevarati ai stangii (si aici nu vorbesc de fosile ori condamnati) s-au retras ori au fost indepartati pe locuri neeligibile. Doamna presedinta si-a asumat lista la momentul respectiv insa dupa ce a pierdut glorios ducand partidul pe locul trei in oras, a bravat dand vina pe toti numai pe dansa nu. Sa fim corecti si obiectivi: PSD Beius este un partid in degringolada, fara membrii activi, fara valori reale, fara voce. Consilierii sunt penibili, Inafara unor critici fara sens aruncate prin consiliu ei nu fac nimic constructiv. Fara pregatire de viata, fara experienta, fara realizari acesti nonname-uri locale se cred de folos doar criticand ce se face in oras. Uita ca pot veni si cu solutii iar oamenii cam asta asteapta de la ei. Din pacate se continua cu aceasi politica de balacareaa ieftina promovata din pacate de vechea garda a partidului. Ca pesedist real as dori ca acest partid sa se modernizeze. Schimbarea e necesara dar la nivel de lideri nu de cadre. Oamenii si principiile nu trebuie schimbati ori schimbate. Trebuie o politica de cadre bazata pe competenta la nivel de conducere. Sefii vechi trebuie sa cedeze locul celor cu o viziune noua care nu urmaresc doar propriul interes si invartelile tipic balcanice. Presedintele partidului ar trebui sa arunce un ochi si peste parohia d-lui Mang si sa cerceteze mai atent modul in care -au facut promovarile in partid. Totusi Bihorul e la coada judetelor cand vine vorba de cresterea PSD-ului de ani de zile. De ce oare?