Oradea a fost vineri şi sâmbătă gazda unei aniversări mai deosebite: reprezentanţii Congregaţiei Don Orione din întreaga ţară au sărbătorit 20 de ani de slujire în România.
Sute de participanţi
Vineri, 25 noiembrie, în sala de sport şi festivităţi a Centrului Don Orione din Oradea , s-au adunat peste 400 de membri, colaboratori şi prieteni ai Congregaţiei întemeiate de Sf. Luigi Orione, numit şi Sfântul Carităţii sau Prinţul Sărmanilor, cel care credea că doar caritatea poate salva lumea. Elevii din ciclul primar, gimnazial şi liceal, îndrumaţi de dascălii lor, au prezentat programe artistice constând în cântece, dansuri, scenete, recitări de poezii inspirate din viaţa şi opera patronului lor spiritual.
Primul Centru Don Orione din România s-a înfiinţat în 1991, la Oradea, după discuţii purtate de monseniorul Belisario Lazzarin, superior provincial al acestui ordin călugăresc, şi Preasfinţitul Vasile Hossu, în garsoniera modestă din Ioşia în care locuia Episcopul Greco-Catolic de Oradea, când s-a ajuns la concluzia că în ţara noastră cea mai mare urgenţă este educaţia tinerilor. Prin urmare, activitatea din Oradea a Congregaţiei s-a concentrat încă de la început pe ridicarea Liceului Don Orione, lucrare care a fost sprijinită în cea mai mare parte de binefăcători din Italia. Alături de liceu, Padre Luigi Tibaldo, primul călugăr orionin care a activat la Oradea, a înfiinţat Oratoriul Don Orione şi Clubul Cercetaşilor Orionini, pentru ca tinerii de aici să poată să îşi petreacă timpul liber în mod frumos, plăcut şi în acelaşi timp educativ.
În timp, Liceul Don Orione din Oradea a ajuns o şcoală bine dotată, care oferă un învăţământ de calitate la toate nivelele, de la grădiniţă la liceu. În prezent, în acelaşi local funcţionează şi un Centru de Limbi Străine, unde predau profesori cu experienţă, din România şi din străinătate.
Centrul activităţilor este desigur Parohia „Duminica tuturor sfinţilor”, unde slujesc, în rit latin şi rit oriental, preotul Mihai Fechetă, superiorul Congregaţiei din Oradea, monseniorul Florian Gui, vicar general al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, şi călugărul Francisc Lăcătuş. Aceştia desfăşoară nu numai o activitate de călăuzire spirituală pentru enoriaşi şi persoane care au nevoie de ajutor, ci şi de asistenţă caritativă pentru copiii orfani şi familiile sărace din Oradea, precum şi pentru cei ce trăiesc la groapa de gunoi a oraşului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!