Supranumit „Mecena al Bihorului”, pentru că a susţinut financiar apariţia a numeroase cărţi ale scriitorilor bihoreni, dar consacrat şi ca autor şi coautor, Ioan Degău sărbătoreşte 80 de ani de viaţă lansând un nou volum din „Crişana tradiţională”, dar şi cu o carte-confesiune, „Drumul meu, aşa cum a fost”. Totodată, cu acest prilej va fi lansat și volumul „In Honerem Ioan Degău”.

În cartea pe care o semnează, una născută după intense frământări, Ioan Degău aduce în lumina tiparului un adevărat tablou al vremurilor în care a trăit şi s-a format, o carte care va putea fi un real document, un izvor pentru istoricii care se vor apleca vreodată spre a studia perioada 1937-2017.

Fiecare om îşi are propria „poveste”, propriul parcurs prin viaţă. Când omul este fostul director al unei instituţii cum e Banca Naţională a României, povestea e cu atât mai interesantă. Pentru că atunci când spui Ioan Degău spui BNR Bihor, am decis ca povestea omului care a condus această instituţie de maximă importanţă să înceapă din momentul în care a intrat „în cărţi” pentru această poziţie. Numele său s-a aflat pe o listă de 10 nume, întocmită de şeful de atunci al BNR Bihor, Petru Birta. Din care Guvernatorul Florea Dumitru s-a oprit asupra lui Ioan Degău. De ce? Ioan Degău crede că totul i s-a tras de la o informare.

„Întâmplarea a făcut ca, prin octombrie 1987, într-un control la Întreprinderea Mecanică «Dr. Petru Groza», să vină chiar guvernatorul BNR, Florea Dumitru, un om cu calităţi profesionale deosebite, un fin diplomat şi, nu mai puţin, un om de mare omenie. Eu trebuia să-i prezint o informare despre situaţia acestei unităţi. Cred că domnia-sa a remarcat informarea, în fond o analiză serioasă, profundă, în încheierea căreia făceam câteva propuneri clare şi precise pentru ajutorarea întreprinderii, în limita unor reglementări ale băncii, desigur, şi a unor perspective de dezvoltare a acesteia”, îşi aminteşte Ioan Degău.

După ce guvernatorul s-a decis asupra lui Ioan Degău, „au urmat vreo 3-4 luni de verificări, fiindcă cel care ocupa funcţia de director trebuia aprobat, pe atunci, de cabinetul 2. În februarie 1988 a venit ordinul de numire în funcţie a lui Ioan Degău, începând cu 1 martie 1988”, îşi aminteşte Ioan Degău. După nominalizare este chemat de primul-secretar al judeţului din acea vreme, tovarăşul Andrei Sorcoiu, care îi comunică oficial că este noul director al Sucursalei BNR Bihor. Ioan Degău refuză, invocând faptul că „am casă, am familie, ba că am tensiune, ba că poate nu aş fi corespunzător”.

Beiuşeanul se loveşte de răspunsul primului-secretar, care îi răspunde cu aceeaşi monedă, că şi-a lăsat casa, familia, că este suferind, dar că „a îndeplinit o cerinţă a partidului şi a statului, care au nevoie de oameni competenţi şi buni profesionişti în toate posturile”. Ioan Degău a acceptat, resemnat oarecum, pe principiul „Facă-se voia dumneavoastră!”. Şi după ce a fost director BNR Bihor, Ioan Degău s-a ocupat constant de domeniul agriculturii, aşa cum făcuse înainte, când condusese „departamentul Agricultură”.

„Cu riscul de a fi etichetat nostalgic, trebuie să spun că atunci nu numai că se muncea mult, dar se şi investea mult în agricultură, iar producţiile erau incomparabil mai mari decât astăzi. În primul rând, se lucra pe suprafeţe mari de cultură, apoi majoritatea lucrărilor erau mecanizate, iar îngrăşămintele şi ierbicidele nu lipseau… Supunându-mă oprobriului nihiliştilor epocii, susţin cu fermitate că, atunci, statul acorda incomparabil mai multă atenţie agriculturii decât acum, că fondul de stat nu era în scădere, ci în creştere, chiar dacă unele «vitregii» specifice epocii nu permiteau acţiuni private de amploare”, îşi aminteşte Ioan Degău.

Cartea „Drumul meu, aşa cum a fost” este o adevărată frescă a epocii pe care generaţia de azi nu o cunoaşte nici din cărţile de istorie. „Aş mai spune – şi din proprie experienţă – că atunci, ca şi acum, de altfel, cine voia să se realizeze putea să o facă. Chestiunea era – şi este – că dacă nu te ajutai singur, nu te ajuta nimeni, nu-ţi dădea nimeni nimic gratis, ca şi astăzi, de-altfel… Iar, în marea lor majoritate, conducătorii de unităţi din acele vremuri nu numai că erau competenţi, dar erau şi bine intenţionaţi, conlucrau, încercau să facă ceva pentru societate, ceva durabil… S-ar fi putut face şi mai mult, ca şi astăzi, dar adesea pălăria era, şi este, prea mare pentru capul unora, iar fudulia ţinea loc, adesea, de muncă… Îşi mai poate închipui azi cineva, un inginer ca Teofil Teaha, de la CAP Lazuri de Beiuş, făcând muncă de teren – de control şi îndrumare – călare pe un cal fără şa?” Indiferent de locul unde l-a purtat paşii, în lumea elitelor, în sfere înalte, pentru Ioan Degău Beiuşul a fost mereu „centrul universului”.

„Pentru mine şi pentru regretata mea soţie, Silvia, Beiuşul şi Ţara Beiuşului au însemnat acasă. Nu numai originea noastră, nu numai stabilirea noastră aici, familiile şi prietenii, ci şi istoria, trecutul şi prezentul istoric ne-au legat cu fire invizibile, dar trainice, de aceste locuri”, mărturiseşte fostul director al Sucursalei BNR Bihor. Sosirea lui Ioan Degău la Oradea a fost, aşa cum mărturiseşte, „cu cântec”.

„Nu mă prea trăgea aţa spre reşedinţa de judeţ, mai ales că trebuia să las la Beiuş o familie şi un mediu propice de lucru şi multe idei şi vise, pe care doream să le pun în practică. Însă ordinul partidului era ordinul partidului, nu-l puteai discuta!”

Privind senin în urmă, Ioan Degău spune că la Sucursala BNR Bihor a fost primit „cu suspiciune şi neîncredere… era şi greu de acceptat venirea «în fruntea bucatelor» a unui «provincial», când la centrul de judeţ erau destui «vânători»… În nici doi ani am reuşit să punem bazele unui nou stil de lucru, bazat pe corectitudine, convieţuind onorabil şi înţelegându-ne ca oamenii. Împreună am găsit un numitor comun şi am făcut front comun în activitatea sucursalei, ceea ce, mai târziu, s-a materializat nu numai în rezultate notabile, dar şi în permanentizarea unei atmosfere familiare, benefice întregului nostru demers bancar şi social”, crede Ioan Degău.

Bancherul spune că ceea ce era mai dificil în activitatea acelor ani era „imperativul rezolvărilor din mers, uneori dopat cu pipeta, a situaţiilor din Sucursală, calitatea de membru în Biroul Comitetului Judeţean al PCR ocupându-mi – ori răpindu-mi, cum vreţi – mare parte din timp, cu plenare, şedinţe, chemări intempestive la comitet.

În plus, aveam de-a face cu Consiliul de Control Muncitor, care inventaria zilnic producţiile din judeţ şi întocmea tot felul de documentaţii, analize şi propuneri, cu care ne spărgea apoi capul, fiindcă – deşi mai existau Banca Agricolă şi Banca de Investiţii – prin noi se derulau mai toate «evenimentele productive» din teritoriu, noi fiind, însă, şi ţapii ispăşitori pentru mai toate nerealizările din întreprinderi şi instituţii”, explică fostul director al Sucursalei BNR Bihor.

„Parcă ieri am început prima zi de muncă la Ştei, parcă ieri m-am bucurat de primul salariu… Şi parcă tot ieri s-a întâmplat şi ascensiunea în ierarhia socială. Îmi revăd viaţa secvenţial, când în cadre fotografice, când în scene cinematografice şi, cu toate că mi se pare extrem de apropiată în timp, am impresia că nu este a mea.

Deşi eu mi-o amintesc şi o povestesc, ea îmi este mie «repovestită de o gură străină». Şi totuşi, personajul din amintiri, din povestiri sau cel repovestit sunt eu, cu parte din fiinţa mea, din viaţa mea, cel care, în şase decenii de serviciu, nu a făcut un concediu normal, nu s-a bucurat, ca alţii, de plăcerile lumeşti”, concluzionează Ioan Degău. Povestea merge însă mai departe. La mulţi ani, domnule Degău!