„Aceste manifestări vor constitui o excelentă oportunitate de a face o trecere în revistă a progreselor înregistrate până acum şi, în egală măsură, vor oferi o perspectivă asupra a ceea ce urmează”, ne-a comunicat Bogdan Anna-Maria, manager de comunicare.
Prima parte a evenimentului va avea un caracter profesional, reunind actori relevanţi ai programului, în ideea de a constitui o platformă comună pentru schimbul de experienţă şi pentru a împărtăşi rezultate şi perspective asupra viitorului. A doua parte se va axa pe prezentarea rezultatelor într-un cadru informal, cu implicarea partenerilor din proiecte, a reprezentanţilor media şi a publicului larg. Vor fi prezentate în comun iniţiative de cooperare transfrontalieră de succes, acompaniate de programe culturale şi de divertisment precum şi de concursuri cu premii. Obiectivele manifestării sunt: prezentarea rezultatelor parţiale ale programului HU-RO; apropierea programului de publicul larg şi oferirea de informaţii potenţialilor şi, nu în ultimul rând, prezentarea noii solicitări de propuneri de proiecte şi a oportunităţilor de finanţare pe care aceasta le oferă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!