Peste 150 de antreprenori şi reprezentanţi ai companiilor din Bihor şi judeţele învecinate au participat, joi – 27 martie, la conferinţa „IMM ReStart – Resurse şi consultanţă pentru dezvoltare”, organizată la Hotel Ramada din Oradea de către Doingbusiness.ro.
În prima parte a evenimentului, moderat de Radu Soviani, au luat cuvântul Lucian Anghel – preşedintele consiliului de administraţiei a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Mircea Mălan – viceprimarul Oradiei, Gabriel Sincu – Taxe Executive Director al Ernst an Young (EY) România şi Vasile Moruţ – director al sucursalei Beiuş Allinaz Ţiriac Asigurări.
Discuţii interactive
La începutul conferinţei Radu Soviani i-a îndemnat pe cei prezenţi să nu ezite să pună întrebări. „În cariera mea de ziarist am învăţat că nu există întrebări nepotrivite ci răspunsuri nepotrivite”, a afirmat cunoscutul ziarist. Mircea Mălan a vorbit despre strategia de dezvoltare a oraşului, despre proiectele realizate cu finanţare europeană şi despre ceea ce va urma. Participanţii au putut afla cele mai noi informaţii privind strategiile de susţinere a mediului de afaceri local, beneficiile fiscale disponibile investitorilor, oportunităţile de finanţare a IMM prin BVB sau fonduri nerambursabile, precum şi solutiile disponibile pentru asigurarea afacerii, managementul riscului sau în domeniul tehnologiei informaţiei.
Într-un format inovator, conferinţa „IMM ReStart” de la Oradea a inclus, pe lângă zona de conferinţă, şi sesiuni de workshop menite să faciliteze prezentarea de soluţii aplicabile imediat, dar şi întâlniri private între reprezentanţii IMM şi experţii din companii. Astfel, în cadrul sesiunilor de întâlniri private cu reprezentantii BVB şi ai EY România, participanţii au beneficiat în mod gratuit de consultanţă şi sfaturi de specialitate pe teme de interes.
„Am început la Oradea seria de evenimente dedicate IMM-urilor de anul acesta pentru că exista aici companii cu mare potenţial, care trebuie încurajate şi ajutate să se dezvolte, având potenţialul de a reprezenta un catalizator de creştere pentru întreaga regiune”, a subliniat Dumitru Ion, General Manager IBP Conferences. Conferinţele „IMM ReStart” vor continua pe parcursul anului în cele mai importante centre de afaceri din ţară: Bucureşti (aprilie), Braşov (mai), Constanţa (iulie), Cluj (septembrie), Iaşi (octombrie) şi Sibiu (octombrie).
Citiți principiile noastre de moderare aici!