Conducerea ADP SA insistă cu hotelul din aquapark. Directorul Liviu Andrica consideră că orice amânare a investiției înseamnă o pierdere pentru Complexul Nymphaea, care va intra în concurență cu investiții similare care apar peste tot în jurul Bihorului.
„Eu încerc să materializez ideea, am dat în lucru studiul de prefezabilitate, pentru a vedea mai exact despre ce costuri e vorba și care e numărul optim de camere. Noi ne dorim undeva la 100 de camere, trei stele, nimic prea sofisticat. Administrând aquaparkul anii aceștia, pot spune că oamenii cer condiții tot mai bune. În jur, peste tot se dezvoltă aquaparkuri, la Turda, la Baia Mare, chiar și la Salonta. Nu putem sta pe loc că ne pierdem clienții”, zice el.
În plus, Andrica consideră că voucherele bugetarilor ar fi o sursă bună de venituri pentru ADP SA, dar acestea se pot folosi doar dacă în pachetul de servicii e inclusă și cazarea. Un alt motiv, zice el, este că serviciile de wellness au mai mare trecere la clienții hotelurilor decât la cei care vin pentru o zi în aquapark. Directorul susține că ADP SA poate susține investiția estimată la cel puțin 3 milioane de euro, din surse proprii. „În cel mai prost an de pandemie am mai dat la bugetul local 7,6 milioane lei”, afirmă el.
Locația cea mai potrivită pentru hotel, în accepțiunea directorului, ar fi parcela de teren din incintă, de lângă baza Dinamo. Între timp, o locație mult mai bună – terenul lipit de aquapark, cu front la strada Codrilor nr. 3 este miză în procesul Primăriei cu proprietarii trustului Lotus, respectiv ai Nymphaea Resort SRL. De altfel, Primăria emite lunar penalizări firmei pentru neîndeplinirea contractului, documente respinse de destinatar.
De-a hotelul lângă aquapark…
Construirea unui hotel în imediata vecinătate a aquaparkului, cu acces direct între cele două entități, e un deziderat asumat de municipalitate și reportat de la un mandat la altul. Tentativa de a lăsa privaților de la Lotus Center investiția a eșuat, cel puțin până acum. Deși Primăria le-a vândut terenul vecin cu aquaparkul la preț preferențial, condiționat de edificarea în 3 ani a construcției, investitorii n-au făcut hotelul promis, invocând pandemia și sistarea finanțărilor pentru HORECA.
La începutul anului, Primăria a sistat contractul pentru hotel și a chemat firma în judecată, pentru rezilierea contractului. Aplicând termenii contactului, municipalitatea a început să emită penalități de 500 lei pe zi pentru întârziere, dar firma le-a respins. Până la 30 aprilie, suma facturată de Primărie a ajuns la 312.000 lei, transmite Direcția Economică.
Procesul început în februarie la Judecătoria Oradea a primit primul termen pe finalul lunii viitoare. Înainte însă, la Curtea de Apel de va judeca cererea firmei de strămutare a procesului.
Primarul Florin Birta a fost chestionat recent de reporterul JB despre acest subiect, mai exact despre cum vede el ieșirea din impas și dacă găsește potrivit ca Primăria, printr-o firmă proprie, cum e ADP SA, să investească într-un hotel. Edilul s-a ferit să dea un răspuns ferm. „Acum a trecut perioada de Covid, lucrurile se îndreaptă spre o perioadă mai bună. Eu sper ca firma să găsească finanțarea și să facă investiția. Dacă nu, trebuie să vedem în ce condiții ADP va putea construi hotelul”, a explicat primarul.
[eadvert]