Profesoara Anca Mile a fost numită la conducerea Colegiului Național „Emanuil Gojdu” din Oradea. Aceasta după ce fostul director, Florin Nicoară, nu a mai acceptat un mandat la cârma instituției.
„Am încercat să vorbesc cu domnul Nicoară, de vreo două-trei ori, în zile consecutive, pentru a vedea în ce măsură își dă acceptul pentru continuarea în funcția de director. M-aș fi bucurat să vină el aici (la IȘJ Bihor – n.r.) să semneze o notă de detașare. Nu mi-a răspuns la telefon. Apropiindu-se termenul din calendar pentru a nominaliza directorii, am sunat-o pe directoarea adjunctă – Anca Mile, am întrebat-o ce se întâmplă cu acesta fiindcă nu e de găsit. Am aflat astfel că a fost în concediu de odihnă, pe urmă a intrat în concediu medical. Cert este că nu era la școală și nici nu răspundea la telefon. În acest context, i-am trimis un sms pentru a-l ruga să-și dea acordul scris, printr-un mesaj text, dacă la telefon nu-mi poate răspunde. A reușit să-mi răspundă astfel: «Sunt convins că veți găsi o altă persoană mai potrivită pentru Gojdu și vă doresc succes!». Neînțelegând exact ce vrea, l-am întrebat: «Să înțeleg că nu sunteți de acord cu prelungirea detașării pentru funcția de director?», iar acesta a replicat: «Cred că am fost destul de clar!». În situația aceasta, am rugat-o pe doamna director adjunct să consulte corpul profesoral pentru a găsi o nouă soluție în privința echipei de management. Doamna director adjunct a făcut acest lucru. Răspunsul a fost că ar vrea să meargă în aceeași echipă. Am rugat-o, din nou, pe doamna Mile să-i transmită domnului Nicoară că așteptăm o confirmare scrisă dacă dorește continuitate acolo. Acest lucru nu s-a întâmplat. Atunci am rugat-o pe directoarea adjunctă să accepte să conducă ea instituția. Nu sunt de părere că, într-o școală cum e Gojdu, cu profesori de elită, să nominalizezi directori din altă parte. Cred că cea mai potrivită variantă era doamna Anca Mile. În primă fază și ea a refuzat, dar nu am găsit o altă variantă mai potrivită, iar în final a acceptat și mă bucur de acest fapt. Are experiență managerială, a fost director o bună perioadă de timp, a fost inspector pentru limbi moderne și cred că e o variantă potrivită. Dacă vor merge la concurs, eu îi încurajez și le doresc tuturor succes”, a declarat inspectorul șef Horea Abrudan.
La rândul său, Florin Nicoară a scris pe contul său de socializare că nu a primit nicio adresă scrisă în care să i se ceară un astfel de acord.
„Azi (în 31 august – n.r.) mi-am încheiat mandatul de director la Gojdu. Pentru mine a fost o onoare să conduc școala. Cred că mi-am făcut treaba binișor. Este dreptul comunității Gojdu să aprecieze sau să judece ceea ce am făcut. Deoarece văd tot felul de bazaconii în unele comunicate, precizez că nu am primit, prin adresă scrisă, solicitare pentru a-mi da acordul să fiu director și de la 1 septembrie. Eu nu am abandonat nici școala, nici elevii, nici colegii și nici părinții. Toată lumea a văzut că anumite instituții nu m-au mai dorit director, deoarece am îndrăznit să nu plec capul, să am idei/păreri și să spun nu. Chiar dacă nu mai sunt director, voi lupta pentru descentralizarea și depolitizarea învățământului. Le mulțumesc pentru colaborare tuturor celor cu care am avut intersecții de pe această poziție!”, a scris profesorul Florin Nicoară pe contul său de socializare.
[eadvert]
Trimite articolul
XO fi avut dreptate dl. Blage Virgil ?
-
Daca a zis ca esti prost, da, a avut dreptate. Blage Virgil a fost un politruc ordinar, ranchiunos cu o educatie si inteligenta precara. oameni ca el de obicei rezista in functie mult si bine, sau pana se schimba clasa politica care l-a promovat. Blage a fost insa mult sub standardul minim de inteligenta care se cere unui inspector scolar. In final a castigat, Nicoara a plecat.
-
…el este director al unei scoli importante din Oradea momentan , tu însă ai rămas tot un răhătel în ploaie asa că dă-i bătaie si latră în continuare !
-
Scoli importante oaie?
-
Idiotule, prin scola importanta in Oradea intelegi locul 4 de la coada in topul liceelor din Bihor, mai jos decat licee din Popesti, Beius, Marghita, Salonta? Esti retardat?
-
Gojdu este pe locul 13 din tara inaintea celui mai bun liceu din Timisoara, inaintea celui mai bun liceu din Sibiu, sa dau doar doua exemple, dar asta nu are importanta pentru un pupincurist ca Gheorghe si un politruc ca Blage. Sa fii si sa te mentii printre cei mai buni e foarte greu, sa fii mediocru e usor, sa fii printre loaze si sa accezi la pozitia de inspector general – da, asta da realizare. Nu poti sa te ridici dar macar sari la gatul celorlalti sa-i tragi in jos.
-
-
-
Nu conteaza cine e la conducere, important sa aiba bihorel subiecte ca sa scrie la fituica, ca sa nu moara de foame.
Ar fi mare pacat sa se intample asta. Noroc cu uo.
Păcat! Mare păcat! Nimeni nu mai vrea oameni inteligenți și cu personalitate în funcții de conducere. Promovarea și susținerea mediocrației, pupincurismului și lichelismului este politică de stat.
Promovarea doamnei Mile ca director plin a fost de notorietate. O doamnă cu profilul moral și trecutul ”tumultos” ca doamna Mile arată jegul moral în care suntem forțați să trăim.
Pe când numirea domnului profesor Mititeanu ca director adjunct, pentru refacerea, la un alt nivel, a unui cuplu celebru consolidat și într-o excursie de pomină în Chile?
-
Da mare personalitate , nu are curajul si demnitatea de a-si asuma raspunderea si se ascunde , nu ridica telefonul !
-
bai, tu esti idiot, esti obligat sa traiesti in Gojdu desi nu faci parte din colectiv?ce fel de scursura de om poti fi?