Dacă politicienii din fruntea statului – premierul Dancilă şi preşedintele Iohannis – au fost prezenţi la deschiderea anului şcolar în locurile lor de baştină, primarii Bihorului au marcat şi ei debutul de an şcolar în unităţile din localităţile pe care le conduc.
Spre exemplu, primarul Sânmartinului, Cristian Laza, a fost prezent la Şcoala „Floare de Lotus”. În această primăvară, Cristian Laza a făcut un tur al şcolilor şi grădiniţelor din comună, în care s-au făcut investiţii masive. Acest fapt l-a determinat, la momentul respectiv, pe vicepreşedintele CJ Bihor, Ioan Mang, fost ministru al Educaţiei, să spună că şi-ar duce acolo nepoţii la şcoală, deoarece sunt condiţii mai bune decât în multe şcoli şi grădiniţe din Oradea. La festivitatea de deschidere, primarul a fost scurt: „Distinși dascăli, stimați părinți, dragi elevi, deschiderea noului an școlar îmi oferă prilejul de a vă adresa urări de bine, sănătate și multă putere de muncă, tuturor celor care azi, cu emoție și speranță, ați pășit pragul școlii, încrezători în valoarea tinerei generații. Mult succes tuturor în noul an școlar!”, a spus Cristian Laza.
10 şcoli şi grădiniţe finanţate
La Aleşd, primarul Todoca nu a uitat niciodată că provine dintr-o familie de distinşi dascăli, astfel că, în paralel cu investiţiile în Sănătate, au avut loc şi masive investiţii în infrastructura din Educaţie. „Primăria aşteaptă copiii în spaţii renovate, reabilitate, aduse în stadiul obţinerii autorizaţiei ISU. S-au făcut lucrări de reabilitare la următoarele obiective: Grădiniţa Peştiș – obiectiv finalizat; Grădiniţa Teiului – obiectiv finalizat; Şcoala Primară nr. 1 „Constantin Şerban” – finalizat 80%; Liceul Teoretic „Constantin Șerban” – finalizat 90%; Grădiniţa Holcim – finalizat 60%; Creşa Aleşd – finalizat 90%. La toate obiectivele s-a zugrăvit, s-au făcut izolatii termice, s-a refăcut instalaţia de încălzire, s-au montat hidranţi interiori, s-au montat dispozitive de alarmare în caz de incendiu. Mulţumesc persoanelor din Primărie, care în 30 de zile au întocmit documentaţiile necesare acestor lucrări, în anul 2017. Multumesc consilierilor locali, care în 2017 au votat Proiectele de Hotărâre în baza cărora s-au depus documentaţiile pentru finanţare la MDRAP. Mulţumesc constructorilor care, într-un timp relativ scurt, de două luni, s-au mobilizat şi au avansat rapid cu lucrările. Iată că din zece obiective finanţate în acest an, se vor finaliza șase. Aceste obiective vor avea atât aviz DSP, cât şi aviz ISU”, sună, pe scurt, bilanţul primarului Todoca, la început de an şcolar.
Numărul de elevi, în creştere
Oşorhei. Sunetul Clopoțelului s-a auzit şi la Şcoala Gimnazială „Aurel Pop”, din Oşorhei. După o vară plină, în care s-au desfăşurat activităţi necesare pentru începerea anului şcolar în cele mai bune conditii, în data de 09.09.2019, la ora 09:00, clopoţelul a sunat pentru prima dată în acest an la şcolile din comuna Oşorhei! Elevi, părinţi, dascăli, reprezentanți ai comunității locale, reprezentanţi ai Inspectoratului Școlar Bihor, reprezentanţi ai Poliţiei Române, reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe, au participat la deschiderea festivă a anului şcolar 2019-2020, păşind cu speranţă spre un an bogat în reuşite.
În acest an şcolar, numărul elevilor depășește 600 de elevi, fiind în continuă creştere. Acest fapt se datorează şi bunei colaborări a şcolii cu părinţii, cu primăria comunei Oşorhei reprezentată prin domnul primar Ioan Pop şi domnul viceprimar primar Ioan Gligor, cu consiliul local şi cu alţi factori implicaţi în procesul instructiv-educativ.
După ce în ultima perioadă s-a investit foarte mult în baza materială a școlii, începutul de an şcolar îi găseşte pe dascăli implicaţi în două mari proiecte de perfecţionare şi dezvoltare profesională şi anume, proiectul CRED, inițiat de Ministerul Educaţie Naţionale, respectiv proiectul „Soluții inovative și integrate în educație pentru copii, părinți și cadre didactice”, în componenta Școală pentru toți, Programul Operațional Capacitate Umană – POCU, în parteneriat cu Fundaţia Ruhama.
Directorul şcolii, prof. Adrian Mohuț, multumeşte părinţilor pentru încrederea acordată instituţiei de învăţământ ce o reprezinţă, în educaţia copiilor acestora şi îi asigură de deschidere şi bună colaborare în anul şcolar ce tocmai a început.
Trimite articolul
XViorica Dăncilă doreşte elevilor un trai bun şi rost în viaţă. 4.000 de şcoli nu au aviz ISU, iar 1.180 au WC în curte
am ajuns sa ne bucuram ca un primar reabiliteaza scoli vai de noi. Dar de ce este un primar pus acolo sa veghieze la ce? nu trebuie sa faca ceva pentru comunitate. Cand aud oameni vai ce primar a facut drumul a reabilitat o scoala. poi ce ati vrea sa faca un primar ???? Ne bucuram de lucruri normale care nici nu ar trebui sa ne pese de ele un gospodar adevarat face astea fara sa apara pe pagina unui ziar la tv etc.
Au contribuit si părinți? La noi asa a fost.
Hai să fim serioși că adevărul este că părinții au plătit din bani lor de la mobilier în clase parchet si aparate de aer conditionat
Ce faceti cu numarul de copii la clasa? In Beius, la Liceul Pedagogic, directorul (PSD si consilier local) el doctore Ropa Lucian se lauda ca , desi legislatia permita un numar maxim de 25 de elevi pe clasa, el a facut clase de 30 de elevi, incalcand , cu acordul ISJ Bihor si MEN, dupa cum precizeaza, legea invatamantului, astfel facand 3 clase a cate 30 de elevi. Prostul nu stie poate ca nr minim de elevi este de 12 astfel putand sa mai faca o clasa si sa ofere cat mai mult timp/elev. Dar e unul din directorii unsi de catre politic. Acelasi lucru se intampla si la Stei, la Scoala Gimnaziala, astfel, in a doua zi de scoala se hotaraste desfiintarea unei clase de a V-a, desi pot fi facute 3 clase a cate 15 copii , d-na director prefera sa supraaglomereze clasele. De stiut ca si directorul scolii din Stei este pus in functie tot pe criterii politice. Astfel s-a indeplinit planul cincinal
il doare undeva pe bolovan de sitarea scolilor, porfir si birturi cat mai multe in centru, astea ii aduc voturi nu scolariii 🙁
Niste ratate. Merita inchisoarea si legate de par.